Ziua reducerilor de pe 29 noiembrie vine nu doar cu oferte bune ci si multe informatii false.

Nu e zi mai buna pentru reduceri decat Black Friday 2013. Poti lua cam tot ce vrei la pret redus, iar ofertele se gasesc la tot pasul. Ei bine, lucrurile nu stau chiar asa. Hai sa vedem cat de adevarate sunt miturile despre Black Friday!

Vanzarile de Black Friday incep pe 29 noiembrie

Majoritatea magazinelor vor da drumul reducerilor de Black Friday pe 29 noiembrie. Asta nu inseamna ca unele dintre ele nu vor fura startul. Pe 1 noiembrie, chiar cel mai mare magazin online din lume a dat startul reducerilor de Black Friday. Unele dintre magazine vor fi inchise in ziua respectiva, dar vor avea reduceri bune in toata saptamana de dinainte. Altele nu vor astepta ora 12 noaptea si vor fura putin startul

Reducerile de Black Friday sunt cele mai mari din tot anul

Poate doar daca vorbim de fenomenul luat in totalitate. Pentru ca Black Friday e un fenomen in sine. Insa in niciun caz nu trebuie sa te bazezi pe Vinerea Neagra ca sa iti faci cumparaturile. Reduceri vei gasi tot anul, si de Black Friday si de Cyber Monday si inainte de Craciun sau dupa si chiar inainte de Paste. Uneori, vei putea gasi reduceri serioase atunci cand magazinele vor sa scape de anumite stocuri sau pornesc campanii menite sa atraga atentia. Si, sa nu uitam faimoasele deschideri de magazine, cand romanii isi rup mainile si picioarele ca sa puna mana pe diverse produse reduse.

Magazinele au stocuri mari de Black Friday

Din pacate, nu e adevarat. Cele mai bune oferte sunt in cantitati limitate, uneori chiar 2-3 produse. De asta trebuie sa te pregatesti bine pentru Black Friday. Pentru ca in Vinerea Neagra functioneaza cel mai bine principiul “primul venit, primul servit”.

Ofertele sunt disponibile doar online

Din nou, un mit cat se poate de fals. Black Friday a inceput la americani, in magazinele clasice. Apoi a luat amploare si s-a raspandit in toata lumea. Romania cunoaste mai bine fenomenul Black Friday cam de doi ani. Anul trecut, multe magazine au ales sa nu se mai complice sa tina site-urile sus. Au publicat doar oferta, cu specificatia ca produsele aflate la reduceri puteau fi cumparate exclusiv din magazinele clasice. Am putea vedea o reeditare a acestor strategii si pe 29 noiembrie 2013.

Cele mai profitabile reduceri le veti gasi insa pe net. Indiferent ca vorbim de gadgeturi reduse, telefoane la preturi bomba, monitoare ieftine, carti electronice la jumate de pret sau sisteme home cinema la pret redus, daca vrei ca Black Friday sa nu se transforme intr-un fiasco, trebuie sa stii ce greseli nu ai voie sa faci.

Toate ofertele sunt anuntate dinainte

Asta se intampla intr-o lume ideala, poate. Ca sa gasesti cele mai bune oferte trebuie sa te documentezi temeinic, sa fii pregatit de o noapte nedormita si cu multi nervi. Poate ai ratat oferta de Black Friday a unui magazin online de care ai uitat. De obicei, reducerile bune se vor raspandi cu viteza luminii pe retelele de socializare. Nu uita sa arunci un ochi si la I Like IT. George Buhnici te va tine la curent cu cele mai tari oferte.

Toate informatiile despre Black Friday sunt corecte

Am vrea noi. In tot haosul de dinainte si din timpul Black Friday asteapta-te la preturi incorecte, erori de afisare, erori de procesare, mituri precum cele de sus, zvonuri false si multa panica. Nu mai vorbim de ofertele false, de produsele reduse cu 80-90%, dar inexistente in stoc sau de produsele scumpite cu 1-2 saptamani inainte de 29 noiembrie, pentru ca mai apoi reducerea aplicata sa duca la un pret mai mare decat cel initial.

Poti returna produsele daca ai exagerat cu cardul de credit

Da si nu. Teoretic e posibil, dar majoritatea magazinelor isi vor inaspri conditiile de returnare a produselor. Totusi, lucrurile bune de Black Friday trebuie sa aiba si ele un pret, nu?

Reducerile de Cyber Monday sunt chiar mai bune decat cele de Black Friday

Cyber Monday, pe scurt, inseamna ziua de luni, 2 decembrie, cand vei gasi reduceri la produse electronice si IT. Reducerile sunt insa disponibile aproape exclusiv online. Anul trecut, insa, in Romania, Cyber Monday a adus reduceri sensibil mai mici decat cele din Vinerea Neagra. Cel mai bun sfat ar fi sa iti rezervi o portiune din buget si pentru Cyber Monday. Daca oferta de Black Friday va fi insa prea buna ca sa-I rezisti, nu mai astepta!

Prodsele si serviciile comandate vor ajunge repede la tine

Haosul de Black Friday se extinde cu siguranta si asupra livrarilor. In primul rand, e posibil ca o comanda data de tine sa nu ajunga sa fie procesata de retailerii online din cauza suprasolicitarii serverelor. De aceea, ar fi bine sa iti iei si masuri de precautie. Un printscreen nu strica niciodata. Apoi, nu te astepta ca vei primi produsele reduse de Black Friday la fel de repede ca in timpul anului. Serviciile de curierat sau posta sunt suprasolicitate in aceasta perioada. Asteapta-te asadar la intarzieri sau colete ratacite. 

Share articol: