Cum ți-am zis și în titlu, nu e o imagine făcută în Photoshop, ci un monitor care te va face să te gândești serios dacă îți trebuie un birou mai mare acasă.

De astăzi poți să spui adio monitoarelor tale secundare pe care le folosești la PC. Și asta pentru că Dell a prezentat un display colosal, de 49 inch, adică 124 de centimetri în diagonală, care va face ca orice televizor din casă să pară pitic.

Sunt foarte multe monitoare mari pe piață, însă ceea ce face ca UltraSharp U4919DW să iasă în evidență este rezoluția QHD, de 5120x1440 pixeli.

Prețul este destul de piperat, de 1699 dolari, iar display-ul e îndeajuns de mare să fie spart în două display-uri spectaculoase de 27inch, pe un format 16:9.

Nu vorbim totuși despre un display excelent pentru gaming sau pentru creativi. Nu are HDR, și are o rată de refresh de 60Hz.

Este un display util pentru business, mai ales pentru ce care lucrează în zona financiară și trebuie să se descurce în exceluri foarte stufoase.

Share articol: