Ceasul inteligent afiseaza mesajele in limbajul Braille si poate fi folosit si pe post de e-book reader

In toata lumea asta exista o nisa importanta, pe care majoritatea producatorilor de electronice aleg sa o ignore cu desavarsire: persoanele cu deficiente de vedere, sau cei care nu pot vedea deloc. La asta s-a gandit si o companie din SUA cand a creat Dot: primul smartwatch pentru orbi.

Pe-afara, Dot arata aproape la fel ca orice smartwatch sau banda de fitness obisnuite si chiar are aproape aceleasi functii: afiseaza ora, primesti notificari, instructiuni pentru navigare, are alarma si foloseste Bluetooth 4.0.

Marea diferenta e ca face toate astea in limbajul Braille. Adica un cod in care fiecarei litere, cifre sau semn de punctuatie ii corespunde un cod format din diferite combinatii de puncte in relief. Ceasul poate fi folosit astfel si pe post de e-book reader.

Avantajul sau principal fata de un gadget dedicat pentru nevazatori e pretul. Acesta ar urma sa coste mai putin de 270 de euro. Celalalt mare avantaj e ca Dot are instalat si sistemul de invatare a alfabetului Braille.

Deocamdata, ceasul Dot e disponibil doar la precomanda. Creatorii lui nu-si fac probleme in materie de vanzari. In toata lumea exista peste 285 de milioane de oameni cu probleme grave de vedere, din care doar 10% invata limbajul Braille. 

Share articol: