Pentru cei care caută să fie mereu la curent cu ultimele trenduri din lumea gadgeturilor, care obișnuiesc să își schimbe gadgeturile din casă odată cu noile tehnologii, am selectat câteva dintre cele mai bune produse lansate în 2018 și destinate amatorilor de tehnologie.

Samsung TV QE65Q900



Vorbim despre un televizor 8K care vine în trei versiuni, de 85, 75 și 65 de inch, cu performanțe HDR de invidiat și o claritate a culorilor greu de egalat pe piață. De asemenea, acest televizor este extraordinar și pentru cei care caută o experiență unică de gaming.

Garmin Forerunner 935

De câțiva ani încoace, sportul și tehnologia se împletesc de minune, iar acest smartwatch este dovada supremă. E un ceas destinat celor care se pregătesc de maratoane, are o baterie de viață impresionantă, de până la două săptămâni în stand-by și de 24 de ore când monitorizează permanent.

Poți înota cu el, îți calculează datele atunci când mergi pe bicicletă și te lasă să îți setezi propriul antrenament prin intermediul său. Îți arată ritmul, dar și cât timp ar trebui să acorzi pentru recuperare. Iar toate acestea într-un ceas de numai 49 de grame.

Dell XPS 13

Pe piața americană, acest laptop este denumit și „ucigașul de MacBook”. Are 13 inch, 1,2 kilograme, este foarte puternic și vine chiar cu extra opțiunea unui ecran cu touchscreen. Ecranul are doar 4mm grosime, așa că acest laptop este foarte ușor de transportat în orice fel de geantă.

iPad 9.7 inch

Multora le-ar putea fugi ochii către iPad Pro, o tabletă grozavă, dar care e prea scumpă pentru marea majoritate a consumatorilor. iPad de 9.7 inch oferă tot ce ți-ai putea dori de la o tabletă, are un display spectaculos, iar versiunea din 2018 vine la pachet cu Apple Pencil. Alături de o tastatură bluetooth se transformă într-un laptop excelent.

Kindle Papewhite

Pentru amatorii de lectură, Kindle nu este neapărat cel mai avansat ebook, dar are tot ce îți trebuie într-un ambalaj frumos, simplu și mai mult decât suficient pentru nevoile tale. Acest model nu este rezistent la apă, așa că cei care preferă să citească în cadă trebuie să aibă grijă.

Sony WH-1000XM2

Hai să vorbim și despre niște căști wireless! Până de curând, Bose era producătorul numărul 1 al căștilor wireless care oferă cea mai bună anulare a sunetelor din exterior. Însă anul acesta Sony a apărut cu acest model, care impresionează din toate punctele de vedere. Căștile vin cu touch pe partea dreaptă, 30 de ore autonomie și un design superb.

Samsung Galaxy S9+

Au fost multe telefoane lansate în 2018, însă unul merită cu adevărat notat: Galaxy S9+. E mare, are 6,2 inch, e puternic, are o cameră foto impresionantă și nu deranjează prin ecranul decupat în partea superioară, precum regăsim acum la iPhone, iar în plus are un jack pentru căști.