Evolio anunta lansarea a doua noi navigatoare GPS: Mini si Preciso. Evolio Mini are un display de 4,3 inch, iar Evolio Preciso de 5 inch. Cele doua aparate sunt echipate cu cel mai recent receptor GPS, MSB 2521, produs de compania taiwaneza Mstar Semiconductor.

Noile GPS-uri sunt echipate cu procesoare cu frecventa de 500 MHz, 128 MB memorie RAM DDR2 si memorie de stocare 4GB Flash SSD. Receptorul MSB 2521 asigura, prin tehnologia multi-patch, protectie suplimentara la bruiajul generat de alti emitatori de radiofrecventa si sensibilitate marita la semnalul de satelit.

   

Noua gama de GPS-uri de la Evolio vine preinstalata cu ebook-uri ce contin ghiduri de calatorie pentru cele mai vizitate tari din Europa: Anglia, Austria, Benelux, Bulgaria, Cehia, Croatia, Elvetia, Franta, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Spania, Turcia si Ungaria.

GPS-urile Mini si Preciso beneficiaza de actualizare gratuita online a hartilor, punctelor de interes si camerelor radar. Preturile sunt de aproximativ 450 lei pentru Evolio Mini, si ~500 lei pentru Preciso, avand preinstalata harta Full Europa 2012.


Sursa: evolio.ro