ASUS a lansat modelele 4G-AC55U si 4G-N12, doua routere Wi-Fi cu modem 4G LTE incorporat, ce ofera viteze ridicate pentru conexiuni de date prin intermediul retelelor mobile. Aceste routere sunt ideale pentru locatiile unde liniile cablate sunt lente sau inexistente. Routerele pot fi utilizate ca o solutie de backup, acasa sau la birou, in cazul intreruperii retelei cablate.

Noile modele au dimensiuni compacte si suporta conexiunile 4G LTE sau Ethernet WAN, fiind extrem de flexibile. 4G-AC55U are doua porturi WAN si capacitati de backup pentru intreruperile conexiunii de internet. 4G-AC55U foloseste standardul Wi-Fi dual-band 802.1ac (AC1200), in timp ce 4G-N12 suporta 802.11n (N300) pentru partajarea convenabila a conexiunii la internet. Antenele externe maximizeaza acoperirea si ofera un semnal wireless puternic si stabil pentru toate dispozitivele conectate. 

Pentru a accesa internetul, utilizatorii trebuie sa introduca in slot un SIM 4G LTE sau un micro-SIM, sa alimenteze routerul, iar dispozitivul se va conecta automat la reteaua mobila prin antena externa dedicata. Pentru evitarea unor costuri suplimentare, utilizatorul are posibilitatea sa limiteze volumul de date mobile. Ambele modele sunt usor de administrat, oferind o procedura simpla, in trei pasi, prin intermediul interfetei grafice ASUSWRT, cu indicatoare pentru semnal, ajutor la instalare si diagnosticare. 

 

4G-AC55U: Conectivitate avansata de mare viteza

ASUS 4G-AC55U suporta conexiuni 4G LTE de pana la 150Mbit/s pentru download si pana la 50Mbit/s pentru upload, de cinci ori mai rapid ca HSPA+. Acesta beneficiaza de cele mai noi standarde Wi-Fi dual-band 802.11ac pentru viteze cumulate de pana la 1167Mbit/s in benzile de frecventa de 2.4GHz si 5GHz. Antena externa Wi-Fi si frecventele radio reglate cu finete ofera o acoperire extinsa. 4G-AC55U are doua porturi WAN, conexiunea Internet - Ethernet fiind disponibila prin intermediul unui port Gigabit Ethernet WAN dedicat. 

Suportul pentru tratarea intreruperilor si a erorilor de conexiune presupune ca odata ce o legatura este indisponibila, 4G-AC55U va trece automat pe conexiunea secundara, oferind fluiditate in activitate.

4G-AC55U integreaza patru porturi Gigabit Ethernet LAN pentru mai multa flexibilitate. Indicatoarele LED informeaza utilizatorii despre starea routerului si permit diagnosticarea facila, inclusiv verificarea puterii semnalului retelei mobile pentru pozitionarea mai buna a routerului. 4G-AC55U include si un port USB 2.0 pentru partajarea convenabila a imprimantelor si a dispozitivelor de stocare. 

 

4G-N12: Un partener 4G LTE ideal

ASUS 4G-N12 beneficiaza de o multime de functii, ce le permit utilizatorilor sa se bucure de retelele mobile de mare viteza, atat acasa, cat si la birou. Dispunand de viteze 4G LTE de pana la 100Mbit/s (download) si 50Mbit/s (upload), plus viteze Wi-Fi 802.11n de pana la 300Mbit/s, 4G-N12 este recomandat celor care doresc o alternativa entry-level la conexiunile cablate. Pe langa integrarea modemului 4G LTE, unul dintre cele patru porturi LAN poate fi configurat ca Ethernet WAN, utilizatorii avand flexibilitate in alegerea conexiunii preferate. 

 

Specificatii ASUS 4G-AC55U

  • 4G LTE Cat. 4 (150Mbit/s download, 50Mbit/s upload)
  • Wi-Fi concurent dual-band 802.11ac
  • 802.11ac: 5GHz - pana la 867Mbit/s
  • 802.11n: 2.4GHz - pana la 300Mbit/s
  • 1 x Gigabit Ethernet WAN
  • 4 x Gigabit Ethernet LAN
  • Antene 2 x 4G LTE
  • Antene 2 x Wi-Fi
  • Slot SIM
  • Indicator LED cu 10 segmente pentru intensitatea semnalului
  • 1 x USB 2.0
  • Consola ASUSWRT web
  • 220 x 160 x 83mm
  • 640g

 

Specificatii ASUS 4G-N12

  • 4G LTE Cat. 3 (100Mbit/s download, 50Mbit/s upload)
  • 802.11n 2.4GHz, Wi-Fi MIMO 2x2
  • 4 porturi x 100Mbit/s Ethernet LAN (1 configurabil ca WAN)
  • Antene 2 x LTE
  • Antene 2 x Wi-Fi
  • Slot SIM
  • Indicator LED cu 4 segmente pentru intensitatea semnalului
  • Consola ASUSWRT web
  • 172 x 125 x 32mm
  • 500g