Concurenta danseaza dupa cum canta Apple, iar Apple canta la cererea consumatorilor. Lansarile toamnei au fost discutate pe larg, alaturi de invitatii editiei.

Asa ne-am trezit cu iPhone 6. Un telefon cu ecran de 4,7 inch, aceeasi camera de 8 megapixeli ca pe 5S, imbunatatita doar din soft, cu senzor de amprente si NFC folosit exclusiv pentru plati. Sasiul era deja bun pentru 2014 iar ca iOS8 sa functioneze fara sughituri, nu ai nevoie de putere multa. Prin urmare, noua generatie de iPhone e mai rapida pe hartie.

Display-ul de 4.7 inch - ideea de ecran mare, in general - il irita pe Steve Jobs. Care, glumesc internautii, s-a rasucit in mormant cand a aflat si de existenta lui Iphone 6 plus. Un gigant de 5.5 inch, cu aceiasi muschi ca ai fratelui mai mic.

Cine i-a facut pe cei de la Apple să se adapteze? Competitori precum Samsung sau Sony? Nu. Chiar noi. Consumam atat de mult continut pe mobil, incat am uitat de televizor si laptop. Iar vanzarile de tablete stagneaza deja, la 4 ani de la aparatia primului iPad.

Batalia specificatiilor se transforma in batalia pentru servicii. Adica filme si seriale la cerere, plati cu mobilul si functii pentru sanatatea noastra.

Asa functioneaza plata cu mobilul pe iPhone. Dureaza cinci secunde. Stocati datele de pe carduri in telefon - Apple promite ca raman doar acolo - apropiati device-ul de POS cu degetul pe senzorul de amprente si bum! banii dispar din cont.

Apple a lansat si un ceas inteligent. Are cam aceleasi functii ca orice alt smartwatch de pe piata, dar vine la un pret aproape dublu. Cu toate acestea, va fi numarul unu la vanzari. De ce? Arata bine, e simplu de folosit, are multe aplicatii si e facut de Apple.

Industria telefoanelor s-a bazat foarte mult pe inovatii pe care nu ni le doream. Apple procedeaza asa, HTC ii urmeaza exemplul, iar Samsung nu rateaza ocazia sa riposteze. Sud-coreenii au adus doua smartphone-uri noi la Berlin: Galaxy Note 4 si fratele lui geaman, un pic atipic, Note Edge. Acesta din urma are ecranul prelungit pe o latura.

E pentru prima data in istorie cand Samsung nu mareste si mai mult display-urile ajunse deja pana la 6.3 inci. Ataca, in schimb, zona de lux: au venit cu huse batute in cristale Swarowski, pixuri Mont Blanc si carcase din piele scumpa.

Revenind la Note 4. Exista aluminiu, senzori pentru amprenta si pentru ritmul cardiac. Plus o camera principala de 16 MP. Cea secundara a crescut la 3,7 MP si e gandita special pentru amatorii de selfie-uri. La liber, Note 4 va costa, in Europa, cam 750-800 de euro.

Note Edge, cu un pret inca necunoscut, este copilul rebel al familiei. In ciuda tehnologiei inovatoare, display-ul pare o idee de marketing: nu e tocmai natural sa apesi cu degetul pe ecranul curbat. O logica exista, totusi. De exemplu, daca te joci pe telefon si te suna cineva, poti sa respingi apelul de pe portiunea laterala, fara sa te opresti.

Note 4 si Note Edge sunt un pariu important pentru Samsung. Compania a anuntat rezultate financiare sub asteptari, pentru primavara lui 2014. S-ar parea ca nici peste vara cifrele nu vor rupe norii. Analistii estimeaza ca profitul va fi la jumatate fata de anul trecut.

Piata este deja sub influenta lansarii noului IPhone, dar sud-coreenii stau linistiti: conduc, detasat, in topul vanzarilor de telefoane cu Android.

Share articol: