Din 2011 pana in iunie anul acesta, Mojang a vandut 54 de milioane de exemplare ale jocului.

Microsoft va cumpara compania de software Mojang, care produce jocul video Minecraft, pentru 2,5 miliarde de dolari, o mutare estimata sa creasca veniturile gigantului american pe segmentele de Xbox si de telefonie mobila, relateaza Bloomberg, citat de Mediafax.

Pretul este cu 500 milioane de dolari peste cel vehiculat in presa saptamana trecuta. Tranzactia va fi finalizata pana la finele anului, iar Microsoft estimeaza ca investitia va fi amortizata pe parcursului anului fiscal 2015. Fondatorii Mojang nu se vor alatura echipei Microsoft, acestia intentionand sa demareze noi proiecte.

Cumpararea producatorului suedez Mojang este cea mai importanta intelegere incheiata de Microsoft din februarie, cand Satya Nadella a devenit CEO-ul companiei. Nadella a reorientat centrul de interes al Microsoft catre serviciile furnizate de companie pe Internet si catre cresterea numarului de utilizatori ai consolei Xbox.

"Minecraft este mai mult decat o franciza reusita pe piata de jocuri: este o platforma deschisa, cu o comunitate energica, care poate oferi noi oportunitati atat jucatorilor existenti, cat si clientilor Microsoft", a declarat Nadella.

Minecraft va ramane accesibil pe toate platformele existente, inclusiv pe calculatoarele personale, pe dispozitivele Apple, Google si pe consolele PlayStation, se arata intr-un comunicat Microsoft.

Share articol: