Mobile World Congress se va desfasura in perioada 22-25 februarie si odata cu acesta incepe sezonul lansarilor celor mai importante tehnologii mobile si telefoane inteligente din 2016. Romania va fi reprezentata la MWC 2016 de 14 companii care isi vor expune produsele si serviciile, anunta Asociatia Romana pentru Industria Electronica si Software Timisoara (ARIES-TM).

Romania este prezenta la MWC pentru al cincilea an consecutive. Produsele si serviciile expuse de companiile din tara noastra pot fi vizitate la standul 6H40.

Companiile care vor reprezenta Romania la Barcelona prin inovatiile si proiectele lor sunt din Brasov (OCRMO Technology, Visual Fan), Bucuresti (Computaris, Simartis Telecom), Cluj (Altom Consulting SRL, Cabrio Investment, Evozon Systems, Softech, Zynk Software), Craiova (IT Six Global Services), Sibiu (Ropardo) si Timisoara (Eta Automatizari Industriale, Infobest Romania, M&M Medianet SRL). 

E un moment excelent pentru crearea unor noi legaturi pe piata europeana si internationala si fortificarea celor vechi. Sunt cateva zile in care cateva zeci de mii de oameni vor vizita standurile targului, iar noi reusim sa fim acolo cu aceste 14 branduri foarte importante“, spune Daniel Giurea, presedinte ARIES-TM.