Nu este un telefon puternic, insa majoritatea cu aceste specificatii au preturi de 20 de ori mai mari!

O companie despre care putina lume stie tocmai a lansat cel mai ieftin telefon din lume in acest moment. Freedom 251, produs de Ringing Bells, are un pret de 241 rupii indiene (aprox 15 lei)!

Telefonul ar putea sa avea un succes imens in India, acolo unde folosirea smartphone-urilor si a internetului mobil este in continuare in crestere.

Freedom 251 are un display de 4 inch, procesor quad-core la 1.3GHz, 1GB de RAM si o baterie de 1.450 mAh. Vine cu o camera principala de 3.2MP si una frontala de 0.3MP. Telefonul are 8GB spatiu de stocare si slot pentru microSD pana la 32GB.

Un alt lucru surprinzator pentru un pret atat de mic, Freedom 251 va veni cu Android 5.1 si cu cateva aplicatii preinstalate. Pe langa Facebook, Google, Google Play si WhatsApp, are aplicatii utile pentru fermieri, pescari si femei, precum Swachh Bharat, Farmer, Medical si Women Safety.

Fondata in 2015, Ringing Bells a lansat 4 telefoane pana acum, inclusiv un telefon 4G care costa doar 44 de dolari. Compania spune ca telefonul a fost produs cu sprijinul guvernului din India care a lansat o campanie pentru sprijinirea productiei locale.

Telefonul va veni cu garantie de 1 an si service-uri in peste 650 de centre din India. Precomenzile pentru telefon incep de pe 18 februarie la 6 a.m. si se incheie pe 21 februarie la 8 p.m.. Livrarile vor fi efectuate pana pe 30 iunie.

Aceasta lansare este semnificativa pentru India, a doua cea mai mare piata de smartphone-uri din lume dupa China si cea cu cel mai mare progres din lume.

Share articol: