www.yoda.ro a fost la evenimentul de lansare a smartphone-ului high-end al celor de la Lenovo.

Lenovo a prezentat astazi intr-un eveniment ce a avut loc la Bucuresti noul flagship al companiei - Moto Z, cel care vine cu 4 module speciale care pot fi atasate la telefon in functie de necesitate. Telefonul va fi disponibil la Orange, Lenovo anuntand un parteneriat cu operatorul de telefonie. Pretul anuntat este de 229 de dolari la abonamentul Orange Me 42. Modulele se cumpara separat de telefon.

Pentru Moto Z, Lenovo a facut alte 2 parteneriate interesante - cu JBL pentru un modul ce contine 2 difuzoare puternice, si cu Hasselblad pentru o camera care se ataseaza la telefon si ofera un zoom optic x10! De asemenea, mai exista un modul cu o baterie suplimentara si un altul care tine locul unui proiector!

Telefonul are un display de 5.5inch QHD, procesor Snapdragon 820, 4GB de RAM, 32/64GB memorie interna si slot pentru microSD, camera de 13MP cu f/1.8 si baterie de 2.600 mAh.

Vezi mai jos comunicatul oficial


Lenovo extinde gama de smartphone-uri Moto prin lansarea in Romania a produsului varf de gama Moto Z, echipat cu modulele inovatoare Moto Mods.

Gama de produse Moto Z, proiectata de Motorola in Chicago si lansata oficial la jumatatea acestui an in SUA, include modulele Moto Mods - o noua dimensiune a tehnologiei mobile. Datorita Moto Mods, smartphone-ul Moto Z se poate transforma pe masura nevoilor utilizatorilor, iar posibilitatile sunt multiple.

Procesul de conectare a modulelor este extrem de simplu: Moto Mods se ataseaza magnetic la telefon si formeaza un singur dispozitiv. Modulele pot fi schimbate simplu si rapid, in functie de inspiratie. Si, pentru ca functionalitatea este mereu la moda, seria de module Moto Mods este conceputa sa functioneze si cu urmatoarele generatii de telefoane Moto Z1.

Moto Z: Cel mai subtire smartphone de top din lume

Realizat din aluminiu utilizat in industria militara si din otel inoxidabil, noul Moto Z este incredibil de subtire (doar 5,2 mm), durabil si usor. Moto Z integreaza o camera foto principala de 13 MP cu stabilizator optic de imagine si autofocus laser, pentru realizarea unor fotografii pline de viata, in timp ce camera frontala de 5 MP include o lentila cu unghi larg, ideala pentru poze de grup.

Moto Mods. Diversitate pentru mai multe momente de inspiratie

· Modulul Incipio off GRIDTM Power Pack creste instant durata de viata a acumulatorului2 cu pana la 22 de ore.

· Modulul Hasselblad True Zoom creeaza fotografii ca niciodata, datorita functiei de zoom optic de 10x si flash-ului Xenon. Optiunea de fotografiere in format RAW asigura mai mult control si flexibilitate, iar controlul de focalizare si declansare a fotografiilor garanteaza o experienta de utilizare memorabila. in plus, modulul ofera acces gratuit la programul Phocus al Hasselblad pentru o editare ireprosabila a fotografiilor.

· Modulul JBL SoundBoost integreaza doua difuzoare de 3W si ofera pana la 10 ore de sunet stereo de inalta calitate.

- Modulul Insta-Share Projector integreaza un proiector care transforma orice suprafata intr-un ecran de 70 de inci, pe care se pot viziona videoclipuri, filme sau fotografii.

· Moto Style Shells sunt carcase realizate din materiale premium, precum lemn sau piele, care le ofera consumatorilor o experienta personalizata.

Razvan Sturza, Mobile Business Group Leader, Lenovo Romania: „Odata cu lansarea Lenovo Moto Z si a Moto Mods, acoperim toate segmentele de pret in categoria smartphone-urilor si avem o propunere extraordinara in segmentul de smartphone-uri premium. Lansarea Moto Z impreuna cu Orange este urmarea fireasca a colaborarii pentru introducerea brandului Lenovo Moto pe piata din Romania si un pas prin care le aducem clientilor din Romania produse Lenovo care aduc o diferentiere in piata si le ofera beneficii tangibile utilizatorilor”.

Share articol: