Compania Cisco estimeaza ca pana la sfarsitul acestui an am putea avea pe planeta mai multe telefoane mobile decat oameni si ca in 2016 vor exista 10 miliarde de smartphone-uri. Asta inseamna ca, in medie, vor fi 1,4 telefoane mobile pe cap de locuitor. O buna parte din merit l-ar avea cresterea vanzarilor in Orientul Mijlociu si Africa, dar si in Asia Pacific. 

Analistii de la Cisco mai spun ca, in 2016, doua treimi din datele trimise prin intermediul dispozitivelor mobile vor reprezenta clipuri video. 

Pe de alta parte, Apple sustine, prin vocea directorului executiv Tim Cook, ca in viitorul apropiat tabletele vor fi mai populare decat laptopurile si decat sistemele desktop. Anul trecut, Apple a vandut 55 milioane de iPad-uri. Noua tableta iPad 3 e asteptata sa soseasca in prima saptamana din martie, daca e sa dam crezare informatiilor aparute pana acum.

Surse: mashable,  the telegraph