2018 a fost anul marilor scandaluri cu date personale scăpate în online. Ne amintim de cazul Cambridge Analytica și implicațiile uriașe pe care acesta le-a avut în viețile tuturor celor care au un cont pe Facebook. Acesta este și motivul pentru care înainte de a te loga online trebuie să te asiguri că modul în care navighezi este sigur. Iar pentru asta trebuie să faci câțiva pași importanți.

1. Un VPN

Este o rețea virtuală privată prin care traficul tău de date este, mai simplu spus, ascuns în mai multe date. Există mai multe aplicații sau servicii gratuite de VPN, însă sunt și unele cu plată. Așa cum te-ai aștepta, cele cu plată sunt mai eficiente, însă trebuie să alegi un provider de VPN care nu stochează niciun fel de date despre activitatea ta.

Nu uita, faptul că folosești un VPN nu înseamnă că tot ce faci este invizibil pe internet. Facebook și Google tot te vor urmări în rețelele lor, dar și în afara lor, atâta timp cât ești logat cu un cont.

2. Un web browser mai sigur

Ca să fii sigur că browserul nu stochează nicio informație despre tine, folosește, spre exemplu, Brave, care va bloca toate trackerele și automat face update-ul unei pagini la HTTPS, pentru a cripta datele. Și Safari, browserul Apple, este orientat pentru mai multă siguranță, dar și Opera sau Firefox. Chrome însă este construit să strângă date despre tine. Acum va trebui să găsești și un înlocuitor pentru Google, nu? DuckDuckGo este un motor de căutare eficient, care te scapă de problemele cu datele personale pe care le are Google.

3. Un mijloc sigur de comunicare

Devenit celebru după ce a fost folosit de Edward Snowden, Signal este o aplicație de comunicare extrem de eficientă, pentru că reușește să cripteze bine datele. Acum este important ca atât tu, cât și persoana cu care discuți să folosiți împreună această aplicație. WhatsApp, spre exemplu, este considerat un serviciu criptat, însă e deținut de Facebook, iar echipa care a construit WhatsApp și-a dat demisia acuzând metodele de lucru de la Facebook.

4. Un manager pentru parole

Dacă parola ta nu este 012345678, atunci cel mai probabil este un cuvânt care reprezintă ceva apropiat ție sau o dată ușor de ținut minte. Mai rău este că în mod cert ai aceeași parolă pentru mai multe conturi, ceea ce face ca securitatea datelor tale să fie foarte șubredă.

Este greu ca pentru fiecare nou serviciu folosit să ai o parolă complexă, complet nouă, pe care să o poți memora. De aceea e important să folosești un manager pentru parole, precum Dashlane sau 1Password. Pentru cei care sunt în microcosmosul Apple există acest serviciu gratuit.

5. Un DNS criptat

Foarte mulți folosesc DNS-ul din ISP pentru că nu s-au obosit niciodată să și-l schimbe. Acest lucru nu este tocmai în regulă, pentru că ISP-ul deține date vechi despre locurile prin care ai umblat pe internet, iar datele personale pot fi date mai departe către publicitari. Pentru schimbarea DNS-ului poți folosi Cloudflare.

6. Un hard criptat

Ți-am explicat cum îți criptezi datele de trafic pe internet, dar și hardul PC-ului tău ar trebui la rândul său să fie criptat. Ce înseamnă acest lucru? Chiar și dacă hardul sau calculatorul tău ar ajunge în mâinile altcuiva, nu ar putea recupera datele de pe el. Dacă ai un Mac, poți foarte simplu să folosești FileVault. Pentru cei care au PC-uri pe Windows, DiskCryptor este foarte util, mai ales că poate fi folosit și pentru harduri externe. Pentru Mac, criptarea hardurilor externe se face prin Disk Utility.

7. Un serviciu care îți poate șterge datele

Când ștergi un fișier din PC sau Mac, chit că vei goli și coșul de gunoi, acesta nu s-a șters în realitate din calculatorul tău și poate fi recuperat foarte ușor, dacă datele nu s-au suprascris între timp. Atunci când vrei să ștergi datele fără să mai poată fi recuperate, pentru Mac există opțiunea CleanMyMac, iar pentru PC există CCleaner, ambele gratuite.