Siguranța datelor tale personale în online trebuie să reprezinte o prioritate. Iar atunci când vine vorba despre Facebook, foarte multe persoane sunt vulnerabile.

Pentru că Facebook a devenit în ultimii ani platforma pe care utilizatorii o folosesc cel mai ușor să-și împărtășească datele personale, a crescut și nevoia pentru o siguranță mai mare.

Atunci când ai suspiciuni că cineva ți-ar fi spart contul de Facebook și s-a logat în locul tău, sunt câteva lucruri pe care le poți face rapid.

In primul rând, accesează din dreapta sus butonul de Settings, apoi Security and Login și vei vedea opțiunea „Where You’re Logged In”. De acolo vei putea vedea toate locațiile și dispozitivele folosite atunci când ai fost logat în cont.

Dacă vei vedea o logare care îți pare necunoscută, ai opțiunea de a folosi butonul ”Not You”, care te va lăsa să îți securizezi contul.

Ca să ai un cont de Facebook mai sigur, accesează Settings > Security and Login > Setting Up Extra Security, iar de acolo poți pune alerte de login, ca să primești notificări pe telefon de fiecare dată când contul tău este accesat.

Mai poți seta autentificarea în doi pași și poți trece persoane de încredere care să aibă acces separat la contul tău, dacă tu ai fost lăsat pe dinafară. Astfel, îți vei putea recupera datele.

Desigur, folosește o parolă mai complexă, nu numele tău :)


Rămâi la curent cu cele mai importante știri ale zilei, pe ProTV Plus:


Share articol: