Un barbat de 21 de ani a devenit primul britanic condamnat la inchisoare in urma unor mesaje pe aplicatia WhatsApp.

Luke King, un barbat de 21 de ani, a devenit primul englez condamnat la inchisoare pentru ca a postat ceva numit "razbunare porno" online, anunta The Guardian. El va sta pentru urmatoarele 3 luni in spatele gratiilor, pledand vinovat pentru hartuire fara violenta.

El a publicat poze intime cu o femeie pe WhatsApp in luna august dupa ce o amenintase iar curtea de magistratura din Southern Derbyshire a decis condamnarea.

King, cel care locuieste in Aspley, Nottingham, a primit si un ordin de restrictie, fiindu-i interzis sa o mai contacteze pe femeie. The Crown Prosecution Service (CPS) spune ca acest caz trebuie sa semnaleze cat de serioase sunt astfel de abateri.

"Procurorii folosesc de acum ghidul oferit in luna octombrie care a clarificat cum poate fi folosita actuala legislatie pentru a-i condamna pe autorii unor astfel de abateri intrusive.

In acest caz, pentru ca Luke King a amenintat victima si a postat mai multe imagini cu ea pe retelele sociale, a fost adusa acuzatia de hartuire. A pledat vinovat si a fost condamnat la inchisoare iar victima are linistea ordinului de restrictie care il va impiedica pe King sa o mai contacteze.

Acesta este primul caz de acest fel de cand a venit clarificarea si e o aducere-aminte ca astfel de lucruri sunt luate in serios si vom folosi legislatia pentru a asigura justitie victimelor" a declarat procurorul Peter Shergill.

Un purtator de cuvant al sectiei de politie din Derbyshire a declarat: "E important ca oamenii sa realizeze ca este o incalcare a legii sa hartuiesti alti oameni intr-un asemenea mod. Suntem de acord cu judecatorul ca este un lucru jalnic, mai ales ca Luke King primise avertismente sa se opreasca. Oricine este victima unei astfel de crime ar trebui sa pastreze dovezi si sa contacteze politia cat mai rapid posibil"

Share articol: