Sony Corporation si atacantul celor de la Arsenal, Olivier Giroud, lucreaza de astazi impreuna. Giroud este pe cale sa se reintoarca pe terenul de fotbal dupa ce clubul din Londra a anuntat reintoarcerea la antrenament la inceputul acestei luni. Jucatorul va reveni pe teren purtand pe ghete logo-ul Sony 4K, unde detaliu fin care va putea fi observat de telespectatori doar cu ajutorul televizoarelor 4K Ultra HD.

www.yoda.ro a fost singurul site din Romania prezent la interviul cu Olivier Giroud. Anuntul colaborarii dintre Giroud si Sony este facut chiar la ora la care publicam acest interviu.

Yoda.ro: De ce te-ai alaturat acestui proiect?

Olivier Giroud:
Cred ca e foarte important ce fac cei de la Sony, e o idee fantastica. Este de 4 ori mai clar decat Full HD, iti aduce un contrast fantastic si claritate, cred ca e nevoie de asta pentru a te bucura si mai tare de un joc grozav. De aceea am acceptat sa ma alatur campaniei.

Yoda.ro: Stiu ca multi jucatori sunt superstitiosi cand vine vorba despre ghetele lor. Crezi ca vei marca mai multe goluri cu noile ghete?

Giroud: Da, de ce nu? Nu sunt superstitios. Da, poate merge, poate imi va aduce ceva in plus la joc.

Yoda.ro: Tehnologia incepe sa aiba un rol din ce in ce mai mare in fotbal. Tehnologia goal-line (prin care este detectat daca mingea depaseste linia portii) exista in Premier League din sezonul precedent si se vorbeste despre un nou proiect: managerii vor putea sa conteste o decizie a arbitrului pe repriza, asa cum se intampla in tenis sau rugby. Crezi ca ar fi o idee buna?

Giroud: Da. Mereu e loc de imbunatatiri si se poate cu ajutorul tehnologiei. De aceea trebuie sa avem o televizare grozava, sa se vada toata detaliile. Pe televizoarele 4K se pot vedea toate micile detalii. Avem nevoie de tehnologie, sunt de acord cu asta. Sunt incantat sa traiesc intr-o lume unde avem atatea posibilitati datorita tehnologiei.

Yoda.ro: Cand ai jucat la Tours, in Franta, l-ai avut coleg pe Claudiu Keseru timp de un sezon. El acum este intr-o forma foarte buna, fiind golgheter in Romania si sus in clasamentul Ghetei de Aur. Ce iti aduci aminte de el si perioada in care ati jucat impreuna?

Giroud: Imi aduc aminte ca e un tip foarte bun, mereu zambea si se bucura de joc. Iubeste fotbalul la fel de mult ca mine. Ne-am inteles foarte bine pe teren. Este un marcator fantastic. Desi este un atacant clasic, joaca mereu pentru echipa si imi dadea si pase de gol. Avea un picior stang incredibil. De aceea ne intelegeam atat de bine pe teren.

Yoda.ro: Te asteptai sa ajunga la un asemenea nivel?

Giroud: Da, nu e nicio indoiala de calitatea lui. A jucat bine in Franta in Ligue 1. Dupa o perioada nefasta, a trebuit sa joace in liga a 2-a din Franta, dar a revenit, la fel ca mine, si acum suntem la un nivel fantastic. Este foarte placut sa aud asemenea vesti despre el si o sa-i trimit mesaj in seara aceasta.

Yoda.ro: Ar putea sa joace in aceasta seara impotriva Danemarcei (interviul a avut loc chiar inaintea victoriei cu 2-0 in fata nordicilor, meci in care Keseru a reusit o dubla)

Yoda.ro: Exista 3 jucatori romani care evolueaza in Premier League. Este Florin Gardos, cel care joaca la revelatia Southampton, Costel Pantilimon e la Sunderland si Vlad Chiriches la Tottenham. Despre ultimul, presa britanica scria ca ar putea sa ajunga chiar la Arsenal. Ai vrea sa-l ai coleg?

Giroud: Nu stiu, cred ca da. Nu am auzit aceste zvonuri, asa ca nu pot spune foarte multe

Yoda.ro: De ce jucatori romani iti mai aduci aminte?

Giroud: Imi aduc aminte de Hagi, jucator fantastic, stangaci si el. Imi aduc aminte de Filipescu, Popescu. Au avut o echipa fantastica la inceputul anilor 90. Hagi cred ca a fost cel mai bun jucator, ii spuneati "Maradona din Carpati".

Yoda.ro: Arsenal joaca in acest weekend impotriva lui Manchester United. Ai vreo predictie?

Giroud: Trebuie sa castigam. Asadar, 1-0 pentru noi, 2-0, 2-1, nu conteaza. Trebuie sa castigam.

Yoda.ro: Crezi ca o va putea opri cineva pe Chelsea in acest sezon?

Giroud: Va fi dificil sa o ajungem pe Chelsea, dar nu se stie. Trebuie sa ne intereseze numai jocul nostru, al lui Arsenal. Trebuie sa jucam noi bine si dupa aceea vom vedea. Sezonul se termina abia pe 24 mai, e suficient timp.

Yoda.ro: Care sunt echipele care se califica mai departe din Champions League?

Giroud: Dortmund si cu noi.

Yoda.ro: Dar care crezi ca vor fi echipele care se vor califica pentru sezonul viitor al Champions League din Premier League?

Giroud: Cred ca Chelsea. Si cred ca Arsenal. De celelalte echipe nu ma intereseaza, dorinta mea este sa se califice Arsenal.

Yoda.ro: Ce preferi - Pro Evolution Soccer sau FIFA 15?

Giroud: Nu am vreo preferinta. Doar vreau sa ma joc pe televizorul meu 4K pentru cele mai tari detalii, doar atat.

Yoda.ro: Cu ce echipa iti place sa joci?

Giroud: Cu Arsenal, desigur.

Yoda.ro: A, deci joci si cu tine :)

Giroud: Da, de fapt nu, ma pun pe banca. Glumesc (rade)

Yoda.ro: Arsenal a avut ceva ghinion cu accidentarile in ultimele sezoane. Iar in acest sezon si Liverpool si Manchester United au trecut prin asta. Care crezi ca sunt motivele? Sunt prea multe meciuri? Ar trebui ca tehnologia sa fie mai bine implementata pentru a evita astfel de situatii?

Giroud: Nu stiu, nu fac parte din staff-ul medical. Accidentarea mea a fost un ghinion curat, a fost prima data cand m-am accidentat de la venirea la Arsenal. Trebuie sa fii rabdator si sa-ti tii frustrarea in frau.

Yoda.ro: Echipa nationala a Romaniei are sanse mari sa se califice la Campionatul European din 2016 (organizat de Franta). Ai vazut mascota?

Giroud (se uita pe telefon la mascota): Este frumoasa. Dragut baiatul. Si are si pelerina. Seamana cu Claudiu (rade)

Yoda.ro: Cine crezi ca ar castiga daca Franta ar juca peste 2 ani contra Romaniei?

Giroud: Cred ca ar fi un joc foarte bun cu jucatori de calitate pe teren. Sper ca atat eu, cat si Claudiu sa jucam la Euro.

Yoda.ro: Cine crezi ca va fi favorita la turneul final?

Giroud: Cred ca Germania. Sunt campionii lumii si au o echipa foarte buna.