Investitii in valoare totala de peste 1 million USD si 13 produse lansate pe piata globala. Acestea sunt, pe scurt, rezultatele absolventilor programului de accelerare MVP Academy. Startup-urile in tehnologie cu potential global pot aplica pentru urmatoarea editie a programului care se va desfasura in perioada 11 aprilie – 31 mai la TechHub Bucharest. Aplicatiile sunt deschise pe site-ul programului www.mvpacademy.co pana joi, 31 martie.

Programul de accelerare MVP Academy sustine antreprenorii in tehnologie sa isi defineasca produsele, sa le lanseze pe piata, sa genereze vanzari si sa isi finanteze afacerea, oferindu-le acestora consultanta de produs si de business, acces la o retea internationala de 400 de mentori si 700 de startup-uri, oportunitati de finantare si training in domenii cheie.

Din cele 28 de startup-uri care fac parte din reteaua de absolventi ai MVP Academy, 13 si-au lansat produsele pe piata globala, iar suma totala a investitiilor de tip seed obtinute depaseste 1 milion de USD. Principalele surse de finantare sunt investitorii de tip angel si alte programe de accelerare (fiecare dintre acestea avand o pondere de 40% din totalul investitiilor obtinute), in timp ce 20% dintre finantari sunt obtinute de la fonduri de investitii de tip venture capital.

Majoritatea startup-urilor au un model de business “software as a service” sau opteaza pentru modele de tip “freemium” si/sau venituri din publicitate. Acestea dezvolta platforme sociale pe diferite nise sau produse in domeniul eHealth, educatie sau securitate cibernetica, dar exista un interes semnificativ si in domeniul produselor hardware. 

Sunt antreprenor de mai bine de 7 ani, insa cele doua luni petrecute in MVP Academy mi-au schimbat fundamental modul de a privi lucrurile. Am invatat ca trebuie sa le oferi clientilor ceea ce vor, nu ceea ce crezi tu ca vor. Am inteles ca trebuie sa lansezi rapid si sa iti validezi produsul cu piata. Mai mult, am vazut ca oamenii vor sa te ajute: tot ce trebuie sa faci este sa le ceri ajutorul”, a spus Andrei Manea, Co-Fondator & CEO CloudHero.

Printre absolventii MVP Academy se numara InnerTrends, startup care ajuta companiile sa optimizeze procesul de achizitie de noi utilizatori afland mai multe despre comportamentul acestora; Clepsisoft CyberFog, startup care ajuta utilizatorii sa se protejeze impotriva atacurilor cibernetice; CloudHero, produs care automatizeaza procesele de management si scalare ale unei aplicatii in orice tip de cloud; Gloria Food, sistem gratuit de comanda pentru restaurante disponibil in 25 de limbi si cu o retea de 600 de restaurante active; SafeDrive, aplicatie mobila care incurajeaza condusul responsabil si rasplateste soferii care nu utilizeaza telefonul la volan; sau Axosuits, startup care dezvolta exoscheleti pentru persoanele cu dizabilitati. Mai multe detalii despre rezultatele absolventilor programului de accelerare MVP Academy sunt prezentate in raportul de evaluare disponibil online.

Programul de accelerare MVP Academy continua cu cea de a treia editie. Startup-urile in tehnologie cu potential global sunt invitate sa aplice pana joi, 31 martie, completand formularul de inscriere disponibil online pe site-ul programului http://mvpacademy.co. In perioada 11 aprilie – 31 mai, echipele selectate vor participa la workshop-uri de produs, vanzari si marketing, sesiuni de mentorat si coaching individual si vor avea ocazia sa incheie parteneriate strategice avand acces la o retea internationala de peste 400 de mentori si 700 de startup-uri. In plus, cele mai bune dintre echipele MVP Academy pot obtine o investitie medie de 50.000 EUR in schimbul unui procent minoritar din companie prin MVP Angels, retea de investitori de tip angel asociata programului.

Dezvoltat in parteneriat cu CyberGhost cu sprijinul partenerilor Telekom Romania, Bitdefender,  BCR, Microsoft, hub:raum, Raiffeisen Bank si Retargeting.biz, MVP Academy se adreseaza startup-urilor tech cu mai putin de 2 ani de activitate, care au dezvoltat cel putin un prototip functional al produsului, nu au obtinut investitii mai mari de 50.000 EUR si nu au absolvit anterior un alt program de accelerare.

Startup-urile vor fi selectate de un juriu din care vor face parte Robert Knapp (Co-Fondator & CEO, CyberGhost); Cosmin Ochisor (Business Development Manager, hub:raum); Mihai Sfintescu (investitor private equity/venture capital); Carmen Sebe (investitor de tip angel); Bogdan Iordache (Co-Managing Director, MVP Academy); George Dita (Co-Managing Director, MVP Academy);. Printre criteriile de evaluare se numara experienta si complementaritatea echipei, dimensiunea si tendintele actuale ale pietei, validarea utilizatorilor, costul de achizitie, tractiunea initiala, scalabilitatea si fezabilitatea produsului.

Cautam startup-uri care au atat o viziune larga a afacerilor, cat si o capacitate de executie si invatare foarte buna. Singurul lucru care este de partea unei companii la inceput de drum este viteza si ne asteptam sa isi utilizeze acest avantaj in felul in care isi dezvolta produsele si invata din interactiunile cu piata”, a declarat Bogdan Iordache, Co-Managing Director, MVP Academy.

Cea de a treia editie a programului de accelerare MVP Academy se va desfasura in perioada 11 aprilie – 31 mai la TechHub Bucharest si se va incheia cu Demo Day, eveniment in cadrul caruia echipele isi vor prezenta afacerile in fata unei audiente formata din antreprenori, investitori si profesionisti in tehnologie la nivel regional.  Participarea la MVP Academy este gratuita, iar inscrierile se realizeaza online pe site-ul programului www.mvpacademy.co pana joi, 31 martie. Rezultatele procesului de selectie vor fi anuntate joi, 5 aprilie.