Lenovo a preluat atat diviza de servere x86 de la IBM, cat si un centru de cercetare.

Odata cu finalizarea achizitiei diviziei de servere x86 si a tranzitiei echipelor IBM catre Lenovo, compania numara in prezent 160 de angajati. Sediul central Lenovo inaugurat joi este pregatit sa gazduiasca in conditii optime aceasta echipa extinsa.

In fiecare tara, integrarea IBM in Lenovo s-a realizat cu migrarea unor echipe formate din cativa programatori. Romania este una dintre putinele tari care a inregistrat un numar mult mai mare de angajati IBM care au facut tranzitia catre echipa Lenovo. Astfel, 148 de programatori si oameni de vanzari de la IBM din cadrul diviziei de servere x86 s-au alaturat echipei de marketing, management si vanzari formata din 12 persoane de la Lenovo. in Romania, procesul de tranzitie a fost unul complex, Lenovo integrand, pe langa angajatii si operatiunile IBM, si un laborator de cercetare si dezvoltare, cel mai mare dupa cel din Raleigh, SUA.

A fost o provocare mutarea intr-un spatiu adecvat care sa gazduiasca echipa nou formata si mutarea data center-ului din locatia anterioara. Noul sediu central Lenovo Romania aflat intr-o cladire verde are un design modern, care raspunde nevoilor angajatilor si este menit sa le stimuleze creativitatea si spiritul inovator. Pe langa obisnuitele spatii de lucru si spatii de intalnire, sediul dispune de locuri de recreere si socializare. in plus, noul sediu ofera acces angajatilor la un spatiu special amenajat cu statii de lucru mai putin obisnuite: acestia au optiunea sa lucreze stand pe scaune inalte sau chiar in picioare pentru a le da posibilitatea sa isi schimbe postura, un lucru important pentru cei care petrec multe ore in fata calculatorului.

“Ne bucuram ca am finalizat integrarea diviziei de servere x86 de la IBM si ca acum Lenovo are o echipa mai mare. Suntem asadar pregatiti sa intram in forta in segmentul de servere si ne propunem sa inregistram acelasi succes pe care l-am avut cu divizia de PC-uri. Avem o echipa pregatita, capabila sa ofere clientilor servicii inovatoare.”, declara Aurel Netin, General Manager Lenovo Romania.

“Lenovo va continua sa ofere produse inovatoare si sa investeasca in relatiile cu partenerii. Ne dorim ca in 10 ani Lenovo sa fie lider atat in piata de PC-uri, in piata de enterprise, cat si in cea de mobile, si sa devina un jucator in piata de Cloud.”, adauga Aurel Netin

Pentru 2015, Lenovo isi propune consolidarea pozitiei de lider in segmentul de PC-uri prin dezvoltarea de tehnologii si produse noi care sa raspunda cerintelor consumatorului modern. Conform strategiei, Lenovo isi va mentine pozitia actuala de piata si va intra, odata cu aceasta integrare, si in alte segmente de business.

De asemea, Lenovo isi propune sa isi creasca share-ul pe piata telefoanelor mobile din Romania pana la 10%, inregistrand in acest moment aproximativ 5%, iar pe cea a tabletelor pana la 15%, cu 5 procente peste nivelul actual. Lenovo a vandut 60.000 de smartphone-uri incepand cu luna august.

Share articol: