Intr-o perioada in care se vorbeste tot mai mult despre criptare, aceasta aplicatie vine in intampinarea nevoilor de respect pentru viata personala a utilizatorilor de internet.

O aplicatie lansata in aceste zile promite sa-ti tina conversatiile ascunse de ochii celor indiscreti, incluzand aici nu doar prietenii care ar fi curiosi sa vada ce vorbesti si cu cine, ci si campaniile serioase de spionaj informatic. Ricochet este o aplicatie desktop care foloseste criptare Peer-to-Peer si care nu trimite metadate, anunta thehackernews.

Ricochet poate fi descarcata pe calculatoare cu Windows sau cu Linux, dar si pe Mac-uri. Aplicatia a fost auditata de compania de securitate cibernetica NCC Group

Ea foloseste reteaua Tor pentru a te ajuta sa comunici cu contactele tale. Ea creeaza un serviciu ascuns, folosit pentru a sta de vorba cu prietenii, asta inseamna ca nu vei dezvalui nici adresa ta IP, si nici locul in care te afli. In loc de user, vei avea o adresa unica, precum aceasta: ricochet:rs7ce36jsj24ogfw.

In orice moment vei vedea care dintre contactele tale se afla online, iar in curand veti putea face schimb de fisiere. Lista de contacte se afla doar in calculatorul tau. Ea nu este niciodata trimisa la servere.

Share articol: