Prin aceasta masura, firma isi doreste sa atraga investitori de pe piata de capital.

Bittnet Systems, liderul pietei de training IT din Romania, s-a listat pe sistemul alternativ de tranzactionare AeRO operat de Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Astfel, Bittnet Systems a devenit prima companie IT din Romania ale carei actiuni se tranzactioneaza pe o piata operata de BVB. 

Bittnet Systems este cel mai mare furnizor local de servicii de training IT&C, cu o cifra de afaceri de 8,2 mil. lei (circa 1,8 milioane de euro) inregistrata in 2014. Prin aceasta listare, compania are in vedere mentinerea si consolidarea pozitiei de lider pe piata locala de training IT, dezvoltarea portofoliului de cursuri si parteneriate cu firme puternice din industria IT&C, deschiderea de noi birouri regionale (minimum patru in orase importante ale tarii) si, implicit, cresterea cifrei de afaceri si a profitului. 

Listarea pe piata AeRO are loc la circa o luna de la atragerea in actionariat a fondului polonez de investitii Carpathia Capital. La inceputul lunii martie, fondul de investitii polonez Carpa¬thia Capital a cumparat 10% din actiunile companiei Bittnet Systems, valoarea tranzactiei fiind de 150.000 de euro. 

"Am ajuns intr-un moment cheie pentru companie si suntem mandri de acest pas. Listarea Bittnet Systems pe piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti ne va ajuta sa crestem intr-o maniera rapida si sanatoasa din punct de vedere economic. Speram ca, odata cu acesta listare, sa atingem toate obiectivele propuse pentru 2015”, a declarat Mihai Logofatu, CEO al Bittnet Systems.

„In 2007, Bittnet Systems era o mic business in IT, un start-up pornit de doi frati entuziasti. In primul an de activitate inregistram o cifra de afaceri de 30.000 de euro. In al doilea, datorita profitului obtinut, Bittnet se transforma in societate pe actiuni (S.A.). Opt ani mai tarziu, aceeasi companie, cu o cifra de afaceri de aproape 2 milioane de euro, se listeaza pe o piata operata de BVB. Speram sa fim un exemplu bun, sa continuam expansiunea regionala inceputa anul trecut la Cluj, sa ne crestem capitalul si echipa de profesionisti, pe scurt: sa fim tot mai buni in ceea ce facem”, a adaugat Cristian Logofatu, CFO al Bittnet Systems.

In 2014, Bittnet Systems a inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ 8,2 milioane lei (circa 1.8 milioane de euro), in crestere cu 23% fata de 2013, si un profit brut de 270.000 lei, in avans cu 27% fata de anul anterior. In ultimii doi ani, Bittnet a fost inclusa in clasamentul Technology Fast 500 al celor mai dinamice companii din EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa), top realizat de catre Deloitte, in care au fost inclusi jucatori IT&C din peste 20 de tari.

Pentru 2015, Bittnet Systems si-a propus sa atinga o cifra de afaceri de 4 milioane de euro, bazandu-se pe cresterea semnificativa din ultimii cinci ani (peste 480%). Peste 13.000 de cursanti au absolvit programele oferite de Bittnet Systems.

Share articol: