Sean Morkys, un pusti de 20 de ani, a facut o amenintare grava pe Twitter unde a scris: "Va pune o bomba cineva la intalnirea lui Trump sau voi fi eu nevoit sa o fac?". Mesajul a fost postat sambata. Candidatul republican la presedintia SUA urma sa vorbeasca in Connecticut.

Politia din stat a transmis imediat catre staff-ul lui Trump informatia despre o posibila amenintare dupa ce Morkys a postat din nou, avertizandu-si prietenii sa nu lase membrii ai familiei la manifestatie ca sa nu fie raniti, scrie BBC.

Detectivii de la divizia Anti-Tero din Connecticut au descoperit ca mesajele erau scrise dintr-o casa din Waterbury, la 50km de Bridgeport, Connecticut, locul unde urma sa vorbeasca. Morkys a fost gasit acasa. S-a determinat ca nu reprezinta o amenintare imediat si a fost arestat si pusa o cautiune de 25.000 de dolari pentru eliberarea lui.

Contul de Twitter i-a fost suspendat iar Morkys va aparea in fata unui judecator pe 4 mai.