Datele provin de la Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii, prin intermediul portalului Veritel.ro.

In semestrul al doilea al anului 2014 se remarca o crestere de 40% a consumului mediu lunar de date mobile, comparativ cu prima parte a anului a aceluiasi an. Conform datelor ANCOM, utilizatorul mediu de telefonie mobila si internet pe mobil configurat pe Veritel.ro consuma lunar 155 MB trafic de internet mobil, trimite 72 de SMS-uri nationale (dintre care 64 in retea proprie si 8 in afara retelei) si vorbeste in medie 202 minute in retea (din care 201 catre mobil si 1 catre fix) si 47 de minute in afara retelei (din care 40 catre mobil si 7 catre fix). 

Este de remarcat cresterea consumului mediu lunar de date mobile cu 40% comparativ cu prima parte a anului 2014, precum si cresterea de aproape 30% a numarului de minute vorbite in afara retelei mobile, fenomen determinat  de ofertele mai atragatoare pe piata cu amanuntul, ca urmare a interventiei ANCOM pe piata de gros prin reglementarea valorii maxime a tarifelor de terminare a apelurilor in retelele mobile de la 1 aprilie 2014.

Un utilizator ocazional de telefonie mobila si internet pe mobil configurat pe Veritel.ro consuma lunar 52 MB trafic de internet, trimite 24 de SMS-uri nationale (din care 21 in retea proprie si 3 in afara retelei) si vorbeste in medie 67 de minute in retea (toate catre mobil) si 15 minute in afara retelei (din care 13 catre mobil si 2 catre fix). 

Utilizatorul intensiv de telefonie mobila si internet pe mobil consuma lunar 465 MB trafic de internet, trimite 216 SMS-uri nationale (din care 192 in retea proprie si 24 in afara retelei) si vorbeste in medie 606 minute in retea (din care 603 catre mobil si 3 catre fix) si 141 de minute in afara retelei (din care 120 catre mobil si 21 catre fix).

Totodata, pe www.veritel.ro au fost actualizate si valorile de consum pentru utilizatorul ocazional, mediu si intensiv de telefonie fixa. Potrivit datelor statistice centralizate de ANCOM, utilizatorul mediu de telefonie fixa vorbeste lunar 45 de minute in retea si 32 de minute in afara retelei. 

Aceste profiluri pre-stabilite, bazate pe datele statistice referitoare la consumul de servicii de comunicatii electronice din Romania in a doua jumatate a anului 2014, au fost introduse in Veritel.ro pentru a usura configurarea ofertei cautate. Pentru a afla cu exactitate care este cea mai potrivita oferta telecom pentru nevoile proprii de comunicare, utilizatorii Veritel.ro isi pot configura ei insisi consumul mediu lunar, plecand sau nu de la aceste profiluri predefinite. 

Folosind aplicatia Veritel.ro utilizatorii pot afla in trei pasi simpli care sunt cele mai avantajoase oferte de telefonie si internet fix si mobil: aleg categoria de servicii, introduc estimarile de consum si primesc o lista cu primele 25 de planuri tarifare in ordinea crescatoare a pretului. In momentul afisarii rezultatelor ei primesc si alte detalii relevante, precum durata minima a contractelor, penalitati in caz de reziliere sau informatii privind eventuale promotii. 

Veritel.ro este un instrument independent si necomercial dezvoltat de Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii in beneficiul utilizatorilor de servicii telecom din Romania. Accesul la aceasta aplicatie este gratuit si nu este conditionat in niciun fel, utilizatorii avand acces instant la toate ofertele publice ale tuturor operatorilor de comunicatii din Romania. Toti furnizorii de servicii de telefonie si acces la internet au obligatia de a introduce ofertele in Veritel.ro in maxim 4 zile de la lansarea ofertelor.

Share articol: