Luni, activitatea unei importante fabrici auto a fost complet oprita, din cauza virusului WannaCry.

Honda Motor a anuntat miercuri ca a oprit productia unei fabrici din Japonia timp de o zi, in aceasta saptamana, dupa ce a descoperit in reteaua sa informatica virusul WannaCry, care a fost raspandit la nivel global in luna mai, transmite Reuters.

Producatorul auto a oprit luni activitatea la fabrica Sayama, aflata la nord-vest de Tokyo, unde produce modelele Accord, Odyssey Minivan si vehiculul Step Wagon, intr-un ritm zilnic de aproximativ 1.000 de vehicule.

Honda a descoperit duminica faptul ca virusul i-a afectat retelele informatice din Japonia, America de Nord, Europa, China si alte regiuni, a declarat un purtator de cuvant. WannaCry a perturbat activitatea unor fabrici, spitale si magazine din intreaga lume.

Productia altor uzine ale Honda nu a fost afectata, iar activitatile curente ale fabricii Sayama au fost reluate marti.

Raspandirea virusului WannaCry, care a blocat functionarea a peste 200.000 de computere din peste 150 de tari, a incetinit fata de luna trecuta, dar experti in securitate au avertizat ca ar putea aparea versiuni noi ale acestuia.

Producatorii auto Renault si Nissan Motor au fost si ei afectati de acest virus in luna mai, fiind nevoiti sa opreasca productia unor fabrici din Japonia, Marea Britanie, Franta, Romania si India.

Sursa: News.ro

Share articol: