Majoritatea continutului va ramane insa gratis

Se inmultesc zvonurile conform carora Youtube pregateste o schimbare majora: abonamente. Utilizatorii vor putea plati o taxa lunara pentru a accesa videoclipuri sau continut premium generat de vedete sau de cei mai populari vloggeri.

Cu toate acestea, majoritatea continutului de pe Youtube va putea fi accesat in continuare in mod gratuit. Masura aceasta ar putae contribui la cresterea veniturilor pe care cei de la Youtube se tot chinuie sa le obtina, in ciuda popularitatii imense a serviciului.

Un alt motiv pentru care Youtube ar putea implementa abonamentele il reprezinta si presiunea pusa pe Google de marile case de discuri in ceea ce priveste drepturile de autor. Marii sefii ai industriei muzicale inca nu sunt dispusi sa ofere continutul chiar gratuit, in ciuda faptului ca modelul de ascultare si livrare a muzicii s-a schimbat radical de ani de zile, conform Digital Trends.

Cel mai probabil, functiile de abonare vor fi implementate si testate inainte de sfarsitul anului, iar una din modalitatile de a atrage utilizatori platitori va fi sa ofere o portiune din continut gratuit, dupa care sa fii nevoit sa platesti pentru a accesa si restul continutului respectiv.

Share articol: