Noul sistem de operare lansat de Microsoft este, spunem noi, o mutare in directia potrivita.

Am privit cu mult entuziasm lansarea Windows 8, despre care se spunea ca va scrie istorie in domeniu si ne va face sa reevaluam ceea ce stim despre cum trebuie sa arate un sistem de operare. Compania Microsoft parea pregatita sa schimbe din temelii softul sau principal, "to boldly go where no man has gone before", cum ar zice Picard.

Cand am schimbat Windows 7 pe Windows 8, am simtit nostalgie. Am trecut prin aceleasi stari pe care le-am avut cand am dat Windows 3.11 pentru 95. Treceam de la o interfata cunoscuta, unde fiecare iconita era la locul ei, intr-o lume cu o grafica noua si imbunatatita, dar care nu semana cu nimic din ceea ce stiam eu pana atunci. 

In primul moment in care vei vedea Windows 8, s-ar putea sa fii usor confuz, insa teama de necunoscut nu-si are rostul. Noul sistem de operare este, zicem noi, un pas in directia potrivita, chiar daca pe ici, pe colo este loc de mai bine. Trebuie doar sa vezi cum arata si cat de repede se incarca, iar apoi sistemele de operare cu care ai lucrat pana acum ti se vor parea invechite.

Noul soft poate fi instalat pe gadgeturile cu procesor la 1 GHz si o memorie de 1 GB de RAM, asadar cerintele de sistem nu sunt mari. Toata operatiunea de instalare a noului sistem de operare pe un SSD a durat, in cazul nostru, 15 minute.

Windows 8 nu este important doar pentru Microsoft. E un eveniment pentru toti jucatorii din domeniul tehnologiei. Sistemul de operare este destinat unei mari varietati de dispozitive, iar de succesul lui depind numeroase companii.


Incarcarea sistemului de operare & interfata

Windows 8 te va surprinde inca de la prima intalnire. Daca obisnuiai sa ajungi la birou, sa-ti pornesti calculatorul si apoi sa iti pregatesti cafeaua pana cand se incarca sistemul de operare, va trebui sa iti schimbi obiceiul. Windows 8 booteaza fantastic de repede. Are nevoie de doar cateva secunde, iar cei cu laptopuri puternice abia vor vedea patratelele din sigla Windows. 

Interfata sistemului de operare, numita initial Metro pentru ca a fost inspirata de la semnele de la metrou, face toti banii. Ecranul de start este primul pe care il vei vedea. Nu vei gasi, insa, un buton de Start sau un desktop cu iconite. Vei vedea, insa, o multime de patratele si dreptunghiuri colorate cu care poti interactiona. Daca ti-ai configurat un cont Microsoft care este pus in legatura cu contul tau de Facebook, contactele tale, dar si pozele vor fi la indemana si ti se va parea ca intregul soft a fost configurat pentru tine. 

Lucrul cu aceasta interfata, de altfel interesanta si dragalasa, se poate dovedi un adevarat test, pe care il vei trece doar cu rabdare. Unele lucruri simple si de bun simt pe care le ofereau versiunile precedente de Windows se pot dovedi greu de accesat. Oricat de absurd ar parea, o problema pe care au intalnit-o primii useri este ca nu au stiut cum sa dea Shut Down, drept urmare au aparut o multime de video-uri pe YouTube cu tutoriale pe aceasta tema:

Noul sistem de operare vine cu inca o noutate, asa-numitele Charmuri, pe care le introduci in scena miscand degetul de la dreapta la stanga in partea dreapta a ecranului.

Ele pot fi accesate, insa, si cu tastatura sau cu mouse-ul. Charmurile sunt, de fapt, 5 iconite pe care cel putin teoretic le folosim des. Vorbim aici de: Search, Share, Start, Devices si Settings.

Vei vedea ca Search-ul poate fi folosit in timp ce esti intr-o aplicatie sau pentru a declansa o cautare prin fisiere si setari. Cea de-a doua iconita, cea de Share, e utila atunci cand vrei sa duci o informatie dintr-o aplicatie in alta. Start este o versiune a clasicului buton pe care il stim din versiunile precedente de Windows. Devices iti arata la ce gadgeturi te poti conecta, incluzand aici inclusiv imprimanta. Iar la Settings ai setarile. Cu ajutorul optiunii, si acces rapid la retea, la volum si la notificari.

Si cei care nu au un dispozitiv cu touchscreen, se pot bucura de asemenea de minunile Charmurilor, pentru ca acestea pot fi accesate si cu ajutorul mouse-ului sau tastaturii. Cand duci cursorul mouse-ului in coltul din dreapta sus sau jos al ecranului, vei vedea ca ai acces la Charmuri

Gestul similar cu mana, facut in partea stanga a ecranului, sau pozitionarea cursorului in colturile din stanga face switch intre aplicatii, cu alte cuvinte le schimba intre ele.

Un lucru important care se pastreaza e modul prin care aplicatiile pot fi inchise. Ele pot fi aruncate in partea de sus a ecranului, dar merge si sistemul clasic Alt+F4. De retinut ca, la rulare, programele acapareaza tot display-ul si nu ai vreun buton pentru le aseza dupa sistemul ferestrelor.

Pe langa Metro, mai exista o interfata in Windows 8, care arata ca un Windows 7 usor imbunatatit. O poti accesa dand click pe dreptunghiul pe care scrie Desktop. Apoi, intreaga experienta seamana cu ce stiai pana acum despre sistemul de operare de la Microsoft.

Interfata, sa-i zicem, veche este mai usor de folosit de utilizatorii conservatori si de cei care nu au un gadget cu touchscreen.

In varianta Metro, pentru utilizatorii cu un display clasic, mouse-ul preia rolul pe care il are degetul pe un ecran touch. Totusi, e dubios sa folosesti mouse-ul asa cum ai folosi un deget. De asemenea, este frustrant sa comuti intre cele doua interfete.


Aplicatiile

Marirea sau decaderea sistemului de operare de la Microsoft tine in mare parte de aplicatiile cu care este dotat si care pot fi descarcate din Windows Store. Aceste noi softuri nu sunt compatibile cu versiunile precedente ale softului, pentru ca sunt gandite sa functioneze full screen pe dispozitive cu ecran touch. Pentru ca Windows 8 sa aiba succes, trebuie ca magazinul de aplicatii sa se dezvolte frumos si sa ofere programe care sa functioneze fluid atat pe sisteme desktop, cat si pe laptopuri si pe tablete. 

La fel ca App Store sau Google Play, si Windows Store vine cu o sumedenie de categorii, de la jocuri si pana la aplicatii pentru shopping sau utilitare. Deocamdata, insa, nu exista un numar imipresionat de aplicatii, insa cei de la Microsoft sprijina programatorii, ca sa incurajeze crearea de softuri. Toti cei care se pricep sa scrie cod pot trimite aplicatiile lor si pot decide daca doresc ca acestea sa fie gratuite sau pe bani. Daca aleg a doua varianta, vor primi 70% din vanzari pana in momentul in care aplicatia face 25.000 dolari. Apoi, obtin 80% din suma. 

Cu ajutorul aplicatiei Internet Explorer, care merge in full screen, s-a schimbat si experienta navigarii pe Internet. In varianta Metro, totul este facut pentru gesturi. Exista o bara pentru adrese de dimensiuni generoase si tab-uri care devin invizibile atunci cand esti pe o pagina. Pe un touchscreen este, de asemenea, simplu sa comuti inainte si inapoi intre paginile accesate. Microsoft a dat ce a avut mai bun pentru a imbunatati navigarea pe Internet, iar rezultatul este pe masura.

Exista, totusi, o problema: Microsoft suporta Flash doar partial. Numai siteurile care sunt pe lista Compatibility View vor rula Flash. Din fericire, servicii precum YouTube sau Vimeo functioneaza fara probleme. 

Dam si o mare bila alba la capitolul intimitate. Microsoft are setata by default optiunea Do Not Track in Internet Explorer 10, ceea ce inseamna ca datele colectate din navigarea pe Internet raman private.

Pe partea de multimedia, de asemenea, se vad imbunatatiri. Aplicatiile pentru muzica si videoclipuri fac si ele pasi in directia potrivita, mai ales pentru ca sunt facute de echipa Xbox. 

Minusurile apar la aplicatia foto, care face destul de dificila editarea. Apoi, aplicatia de Mail contine doar strictul necesar si mai lipeste intre ele in conversatii mailuri care nu au nicio legatura. Cu toate acestea, update-urile ar putea rezolva aceste probleme.


Concluzii

Window 8 marcheaza, cu siguranta, o evolutie in istoria sistemului de operare de la Microsoft, iar in cazul softurilor inovatoare, oricate resurse s-ar investi, mereu mai ramane cate ceva de facut. Fara doar si poate, noul sistem de operare le ofera o experienta complexa si completa utilizatorilor de dispozitive cu touchscreen. Pentru ceilalti, insa, nu e chiar intuitiv sa foloseasca mouse-ul pe post de deget in interfata Metro.

Daca ti-ai instalat Windows 8 si rapiditatea cu care se misca nu te convinge ca ar fi un sistem de operare de nadejde, mai petrece putin timp jucandu-te cu ecranul de start si cu Charmurile. Dupa o vreme, nu vei mai vrea sa lucrez pe un calculator cu Windows 7 sau XP.

Indiferent de parerea pe care ti-o va face Windows 8, trebuie apreciata indrazneala celor de la Microsoft. Nu e usor sa lasi in urma un stil de lucru care si-a dovedit, in timp, succesul si ti-a asigurat un profit caldut, pentru a te avanta in necunoscut.


Plusuri

  • se incarca repede, functioneaza fluid
  • economiseste timp pentru cei care au touchscreen
  • imbunatatiri importante la securitate a datelor personale


Minusuri

  • lipsa meniului start
  • interfata noua e interesanta, dar mai e de lucru la ea
  • numarul destul de mic de aplicatii disponibile deocamdata
Share articol: