Analistii companiei de cercetare de piata sustin ca 2015 va fi anul dispozitivelor purtabile.

Apple Watch, alte ceasuri inteligente, bratarile de fitness si restul dispozitivelor purtabile vor avea o crestere spectaculoasa in acest an, estimeaza analistii de la IDC in raportul lor pe 2015. Daca anul trecut numaram 19,6 milioane de unitati livrate, anul acesta vom avea 45,7 milioane, o crestere cu 133,4%, potrivit companiei de cercetare. In raport apare si anul 2019, cand se estimeaza ca vom avea 126,1 milioane de "wearables".

Studiul imparte gadgeturile purtabile in cinci categorii: de incheietura (wristwear), modulare, imbracaminte (clothing), pentru ochi (eyewear) si pentru ureche (earwear). In prima dintre acestea intra ceasurile si bratarile. Aceasta este de altfel cea mai mare categorie, care contine in jur de 90% din gadgeturile purtabile preconizate a fi livrate in acest an.

IDC trece in categoria purtabilelor smart ("smart wearables") acele dispozitive care pot rula si aplicatii terte, in timp ce pe restul le considera purtabile de baza ("basic wearables"). Analistii estimeaza ca aceste gadgeturi smart vor creste de la 4,2 milioane de unitati livrate in 2014, la nu mai putin de 25,7 milioane de unitati livrate la sfarsitul lui 2015. Asta inseamna o crestere de peste 6 ori.

Un cuvant greu de spus in aceasta ecuatie il are Apple Watch care, considera analistii, va ajuta si alte ceasuri inteligente sa aiba succes pe piata, dand nastere unui trend. Chiar daca sunt deja pe piata de cativa ani, ceasurile smart nu au reusit sa se bucure de prea multa popularitate, intai de toate pentru ca bateria lor tine destul de putin.

Analistii de la IDC noteaza ca in ultima perioada am asistat la o explozia a dispozitivelor purtabile de fitness, o tendinta aparuta si ca urmare a preturilor tot mai mici la care ele sunt puse in vanzare. Insa cumparatorii nu se uita doar la pret. Sunt foarte apreciate si dispozitivele purtabile mai scumpe, care insa ofera functionalitati mai bune.

"Chiar daca intrarea Apple pe piata este simbolica, cheia succesului va fi descoperirea unor moduri de utilizare fascinante pentru consumatorul mediu. Multi utilizatori vor avea nevoie de un motiv bun pentru a inlocui un ceas trafidional sau un accesoriu cu un dispozitiv inteligent care trebuie incarcat zi de zi si are nevoie si de update-uri ocazionale de soft", spune Ryan Reith, director in cadrul IDC.

Parerea generala a utilizatorilor este ca gadgeturile purtabile sunt tot mai bune si vin cu din ce in ce mai multe functionalitati. Pe piata exista deja nenumarate modele, pentru toate gusturile, iar aceasta diversitate va continua sa se dezvolte in perioada urmatoare.

Share articol: