Savantul britanic a declarat recent ca mintea oamenilor ar putea exista in continuare, chiar si dupa moartea trupului.

Stephen Hawking, in varsta de 71 de ani, sustine ca mintea functioneaza asemeni unui calculator si, prin urmare, ar putea fi “pastrata” intr-un computer.

Din pacate, acest lucru nu este posibil cu tehnologia actuala, scrie The Telegraph.

Daca aveti idei la fel de ambitioase si proiecte in domeniul stiintei si tehnologiei, va puteti inscrie la concursul Smart Nation.

Intrebat daca el crede ca dupa moartea trupului mintea si constienta unui om poate supravietui in continuare, Hawking a declarat: “Mintea este ca un program, ca un computer, asa incat, teoretic, este posibil sa copiem aceasta minte intr-un calculator, astfel incat sa oferim dupa moarte o forma de viata”.

Fizicianul precizeaza insa ca, dupa parerea lui, ideea vietii de apoi, cum este ea descrisa de religie, “este un basm pentru cei care se tem de intuneric”.

Declaratia a fost facuta dupa lansarea la Festivalul de Film Cabridge a unei productii despre viata celebrului fizician.

Filmul biografic prezinta viata lui Hawking, care, la numai 21 de ani, a fost diagnosticat cu o boala neurologica incurabila, iar medicii i-au mai dat numai cativa ani de trait.

Savantul a declarat ca a reusit sa supravietuiasca atat de mult pentru ca si-a pastrat simtul umorului si mintea cat mai activa.

VIATA VESNICA INTR-UN CALCULATOR: CELE 4 ETAPE ALE PROIECTULUI AVATAR

Declaratia fizicianului britanic vine dupa ce un miliardar rus a anuntat, in urma cu un an, ca va lansaproiectul Avatar, menit sa asigur viata vesnica prin transferul informatiilor din creier intr-un avatar.

Proiectul lui Dmitry Itskov este controversat, fiind la granita dintre stiinta si SF. Proiectul este construit in etape. Astfel, intre anii 2012-2020 va incepe proiectul Avatar A: un trup android va fi controlat de creierul unui om.

Solutia este ideala atat pentru persoanele cu handicap, cat si pentru cei care trebuie sa lucreze intr-un mediu periculos, unde trupurile lor umane ar fi distruse.

Al doilea pas, Avatar B, va avea lor intre anii 2020-2025 si va insemna realizarea unui suport autonom care sa gazduiasca creierul uman.

Sistemul va fi folosit pentru a “recupera” creierul unei persoane care urmeaza sa moara, sau va oferi un trup artificial celor care nu se mai pot misca deloc.

In acest sens, exista experimentele facute in anii 1970 de doctorul Robert J. White, care a reusit sa “transplanteze” cateva capete de maimute.

Insa, in cazul oamenilor va fi mult mai greu, pentru ca se doreste nu doar pastrarea creierului intact, ci si continuarea functiilor acestuia, la capacitate maxima.

Odata cu Avatar C, care este estimat sa inceapa in 2035, creierul uman nu va mai fi conservat in forma sa materiala, ci “descarcat” intr-un creier artificial al unui android. Abia in acest caz putem incepe sa vorbim despre “nemurire”.

In acest domeniu, al transferului de amintiri si de inteligenta, cercetarile sunt doar la inceput.

Transferul va putea fi folosit si temporar, pentru a ajuta la recuperarea unor amintiri pierdute, spre exemplu, prin manipularea acestor informatii, de indata ce sunt mutate pe suport artificial.

Despre aceasta etapa pare sa vorbeasca si Stephen Hawking, fara sa faca insa referire la acest interesant proiect.

Ultimul pas al proiectului este Avatar D si va avea lor dupa anul 2040.

Nu mai vorbim de creier, ci de “minte”, care va fi pastrata in cip-ul unui calculator.

Trupul care va folosi aceasta minte va putea lua orice forma: poate fi o holograma, care se va deplasa cu viteza lumii si va trece prin pereti sau va fi facut din nanoroboti, care vor putea lua diferite forme materiale.
 

Descopera lumea celor mai bune idei din stiinta si IT pe www.smartnation.ro

Share articol: