Ca să mi te îngrijorezi pentru siguranţa telefonului tău cu Android, aruncă un ochi peste următoarea listă de moduri simple prin care îl poți proteja. Sunt sfaturi oferite de experții de la Computer World.

Google Play Protect

Google Play Protect este un sistem de securitate care îţi scanează continuu telefonul pentru a detecta orice semn de funcţionare necorespunzătoare a aplicaţiilor. Te anunţă dacă găseşte vreo activitate suspicioasă.

Te poţi asigura că sistemul funcţionează pe dispozitivul tău intrând în setări şi apoi în Securitate (sau Securitate şi Locaţie) şi in Google Play Protect. Tot ce trebuie să faci este să te asiguri că opţiunile de aici sunt activate.

Find My Device

Fie că nu-ţi aminteşti dacă ţi-ai lăsat telefonul în altă cameră, sau chiar l-ai pierdut când ai ieşit în oraş, există un sistem - Fiind My Device - care permite localizarea, blocarea şi ştergerea conţinutului de pe aparat. Această caracteristică ar trebui să fie deja activată, dar te poţi asigura de asta dacă intri în Find My Device din Setări şi verifici dacă butonul aflat în susul ecranului este activat.

Dacă vei avea nevoie să foloseşti mecanismul, intră online pe android.com/find. Cât timp te poţi loga aici cu contul tău Google, vei putea afla cea mai recentă locaţie a telefonului şi prelua controlul în doar câteva secunde.

Safe Browsing

Chrome este sistemul de navigare online al dispozitivelor Android şi se poate lăuda cu faptul că este unul dintre cele mai populare şi eficiente browsere. Modul Safe Browsing te asigură că toate website-urile pe care vrei să le vizitezi sunt sigure şi nu-ţi vor afecta gadget-ul.

Acesta este alt feature care ar trebui să fie deja activat pe telefonul tău, dar poţi verifica în setările Chrome, în secţia de Privacy, unde caseta care apare lângă „Safe Browsing” trebuie să apară luminată.

Smart Lock

De multe ori este enervant să cauţi prin nenumărate setări pentru a-ţi mări nivelul de securitate al telefonului. Caracteristica Smart Lock este creată pentru a face tot procesul de securitate mai simplu pentru tine.

Cu aceasta, poţi alege să îţi păstrezi telefonul unlocked atunci când te afli într-un loc cunoscut, precum propria casă, sau atunci când eşti conectat la un dispozitiv Bluetooth în care ai încredere, cum ar fi un smartwatch sau sistemul audio al maşinii tale. Caută opţiunea în setările de securitate ale telefonului pentru a explora toate posibilităţile.

Limitări pentru ecranul blocat

Atunci când telefonul tău nu este deblocat, anumite notificări apar pe ecran pentru a te ţine la curent cu ultimele mesaje, ştiri sau noutăţi de pe reţelele de socializare. Din nefericire, acestea sunt vizibile pentru toţi, chiar dacă ceilalţi nu-ţi pot debloca telefonul.

Dacă preferi sa îţi păstrezi mesajele private de ochii străinilor sau chiar ai prietenilor, poţi alege câte detalii sunt oferite în notificările primite. Intră în preferinţele de Lock Screen şi setează opţiunile pentru a arăta simplu că ai un mesaj nou în loc de a dezvălui întregul mesaj pe ecran.

Controlează permisiunile aplicaţiilor

Majoritatea oamenilor tind să ignore toate permisiunile pe care le oferă aplicaţiilor în momentul în care le descarcă, deşi acestea pot fi de numărul zecilor. De exemplu, Facebook a putut monitoriza şi înregistra apeluri şi mesaje deoarece persoanele au permis ca acest lucru să se întâmple. Facebook nu este singura aplicaţie în această situaţie.

Dispozitivele Android fac, însă, ca acest lucru să fie extrem de uşor de control. Toate permisiunile sunt vizibile şi utilizatorii au oricând acces la ele. Aici, tot ce lipseşte este să apeşi pe butoanele destinate aplicaţiilor pentru a le bloca total accesul la informaţiile din telefonul tău.