Precomenzile vor începe în curând, dar telefonul va ajunge în magazine abia pe 5 noiembrie.

Noul vârf de gamă al producătorului chinez va fi prezentat oficial marți. Precomenzile vor începe imediat după evenimentul de prezentare.

Știm deja cât va costa versiune cu 6GB de RAM și 128GB memorie internă: aproximativ 1.135 euro.

Prețul este valabil pentru piețele din Europa și este mult mai mare față de versiunea anterioară. Mate 10 Pro a fost lansat la un preț de numai 873 euro, iar cel mai nou flagship Huawei, P20 Pro, costă în jur de 910 euro.

Din păcate, în multe țări prețul de vânzare ar putea fi și mai mare, cu 50 de euro în plus, scriu cei de la Phone Arena.

Astfel, prețul noului smartphone se va apropia foarte mult de al modelelor rivale - Galaxy Note 9 și iPhone Xs Max, care costă 1.000 euro, respectiv 1.259 euro în Europa. 

Rămâne de văzut cât va costa telefonul în România, pentru că tarifele pot să difere destul de mult de la o țară la alta.

Află mai multe despre specificațiile Huawei Mate 20 Pro și Mate 20 din acest articol!

Share articol: