Comisarul european pentru Justitie a luat atitudine.

Produsele Apple au o problema in Europa, iar Comisarul european pentru Justitie, Viviane Reding, a cerut statelor membre ale Uniunii sa faca verificari. Masura apare la scurt timp de la lansare iPhone 5.

Reding le cere statelor sa vada daca firmele care vand produse Apple informeaza clientii ca au dreptul la o perioada de garantie de cel putin 2 ani, prin urmare, cu un an mai mult fata de cea oferita de producator si promovata in spoturile publicitare, scrie Bloomberg, citat de incont.ro.

"Apple arata in reclame ca produsele vin cu o garantie de un an din partea producatorului, insa nu indica clar faptul ca clientii au dreptul, in mod automat si fara costuri suplimentare, la o perioada de garantie de minimum doi ani, in conformitate cu legislatia UE. Sunt practici inacceptabile de marketing", a afirmat Viviane Reding.

Autoritatea italiana pentru concurenta a sanctionat Apple in luna decembrie cu o amenda de 900.000 euro deoarece compania a dezinformat publicul prin spoturi publicitare care promovau o perioada de garantie de un an din partea producatorului, cu posibilitate de prelungire prin achizitionarea unui serviciu separat.

Contactat de Bloomberg, purtatorul de cuvant al Apple, Alan Hely, a refuzat sa comenteze informatiile, facand referire la pagina privind garantia de pe site-ul companiei. Informatiile furnizate de Apple arata ca legislatia UE de protectia consumatorilor acopera remedierea defectiunilor produsului la momentul livrarii, in timp ce garantia de un an oferita de Apple sau garantia extinsa ce poate fi cumparata separat se refera la probleme care apar dupa ce un produs intra in posesia clientului.

Share articol: