Analistul Evan Blass a publicat pe Twitter detalii interesante despre inovațiile cu care va veni noul Samsung Galaxy S10.

În primul rând, telefonul va avea un nou tip de ecran, Infinit-O, cu un mic orificiu pentru camera de selfie. Acest orificiu ar putea fi amplasat în centru sau într-un colț al ecranului.

Senzorul de amprentă va fi integrat în ecran și va fi ultrasonic.

Versiunea premium a telefonului (seria Galaxy S10 va avea trei modele de smartphone) va avea pe spate cameră foto triplă. Astfel, vom regăsi un senzor standard, unul wide și unul telephoto.

 

Sistemul de operare va fi Android 9 Pie, iar interfața One UI.

Pin urmare, noul Galaxy S10 va arăta diferit de S9, va avea ecran mai mare, margini mult mai subțiri și un design mult mai modern.

 

 

Vor fi însă și alte schimbări importante. Galaxy S10 va avea probabil un procesor Exynos mult mai puternic și nu va mai avea un cititor de iris.

Foto: My Smart Price