Daca razboiul dintre Samsung si Apple parea sa-i dea castigatori pe coreeni in urma cu ceva timp, in prezent lucrurile stau cu totul altfel.

Vanzarile telefonului Galaxy S6 au fost dezamagitoare in perioada aprilie - iunie, iar asta a tras in jos puternic compania din Coreea de Sud. Pentru acest interval, Samsung a anuntat un profit de 49 de miliarde de dolari, cu 8 procente mai mic decat in aceeasi perioada a anului trecut. In ansamblu, vanzarile companiei au scazut cu 7 procente.

Profitul operational al companiei este cu 38% mai mic decat in urma cu un an, scrie PCWorld.

Samsung a anuntat ca Galaxy S6 si S6 Edge s-au dat sub asteptari. In schimb, publicul a primit foarte bine smartphone-urile Apple: iPhone 6 si iPhone 6 Plus.

Pentru urmatoarea parte a anului, cei de la Samsung au spus ca se vor stradui sa aiba un boom pe partea de vanzari. Exista o presiune puternica asupra lor de a venit cu un nou smartphone care sa le mai reduca din declin. Zvonurile spun ca Samsung va lansa noul Galaxy Note 5 pe data de 13 august.

Samsung ieftineste telefoanele varf de gama

Rezultatele financiare ale companiei, dezamagitoare pentru fanii Samsung, au si o parte pozitiva.

Companii a luat decizia de a ieftini modelele la care tine cel mai mult: Samsung Galaxy S6 si S6 Edge. Compania nu a anuntat, insa, cat de mare va fi reducerea de pret afisata la modelele sale performante.

Actiunile Samsung au scazut cu 3,8 procente pe bursa imediat dupa anuntul rezultatelor financiare si sunt cu peste 8 procente sub nivelul de anul trecut.

Share articol: