Noul model are un display pe fiecare față și încearcă să găsească noi soluții la probleme mai vechi ale telefoanelor mobile.

Cum putem spune despre un telefon care a eliminat camera de selfie că este spectaculos? Vivo a reușit să facă și asta.

Dacă unii producători nu știu cum să adauge mai multe camere pe telefon, Vivo a eliminat una dintre cele mai celebre camere foto, și anume camera cu care obișnuim să ne facem selfie.

În schimb, Vivo a compensat cu ceva și mai spectaculos de atât, și anume două ecrane, câte unul pe fiecare față a telefonului.

Ecranul principal este un Super AMOLED 19:9 de 6,49 inch cu o rezoluție de 2340 x 1080, în timp ce al doilea display este un Super AMOLED 16:9 cu o rezoluție de 1920 x 1080 pe un ecran de 5,49 inch.

În materie de performanțe, telefonul Vivo Nex Dual Display Edition vine cu un procesor Snapdragon 845, 10GB RAM, 128 GB capacitate de stocare, senzor de amprentă, Wi-Fi, Bluetooth 5.0, NFC, USB-C și o baterie de 3500 mAh, cu capacitate rapidă de încărcare.

Acest telefon va fi disponibil pentru piața chineză, momentan, din 29 decembrie, și va costa 725 de dolari.

Sursă foto: Android Authority

Share articol: