Samsung a anunțat că va prezenta pe 20 februarie, la San Francisco, noua gamă Galaxy S10.

Update 11 ianuarie

Alături de noua serie, care va cuprinde patru modele de smartphone (beyond 0, beyond 1, beyond 2, beyond 2 5G), compania va arăta și noul telefon pliabil, Galaxy Flex.

Trebuie menționat însă că Samung nu a menționat și lansarea telefonului pliabil pe 20 februarie, producătorul anunțând doar lansarea seriei S10. Experții sunt însă convinși că tot atunci va fi lansat și acest gadget cu ecran Infinity Flex.

Asta deoarece se apropie târgul de tehnologie MWC 2019, unde rovalul Huawei va prezenta probabil telefonul său pliabil. În acest fel, Samsung i-o va lua înainte cu câteva zile, scriu cei de la Phone Arena.

Potrivit unor informații neconfirmate însă, Galaxy Flex va avea o baterie uriașă, de 6.300 mAh, alcătuită din două celule separate, de câte 3.100 mAh fiecare. În acest fel, bateria telefonului ar putea rezista chiar și 3 zile.


Cei de la Digital Trends au aflat data lansării acestui gadget mult așteptat. Suzanne de Silva, director de Marketing al Samsung, a declarat pentru această pubicație, la târgul de tehnologie CES, că primul telefon pliabil al companiei va fi lansat în prima jumătate a acestui an.

Prototipul acestui gadget, Infinity Flex, a  fost prezentat în luna noiembrie 2018, dar nu există însă detalii despre telefonul pe care se va regăsi noul ecran flexibil.

Telefonul pliabil va putea oferi utilizatorilor un ecran mult mai mare, specificație pe care aceștia o caută în ultime vreme, explică Suzanne de Silva.

Mai mult, potrivit publicației Korea Herald, Samsung ar fi arătat noul telefon chiar la CES, dar în spatele ușilor închise, prezentarea fiind destinată doar unei audiențe restrânse.

Deocamdată gadgetul nu este gata pentru producție, pentru că mai trebuie rezolvate câteva probleme tehnice legate de procesul de pliere. Cei de la GSM Arena scriu că ecranul se poate rupe atunci când este îndoit.

Încă nu știm detalii despre specificațiile telefonului, dar au apărut zvonuri în presa străină, cu informații interesante.

Astfel, cei de la Lets Go Digital scriu că telefonul pliabil va avea o baterie de 6.000 mAh, procesor Exynos 9820/Qualcomm Snapdragon 855. De asemenea, e posibil ca telefonul să aibă tehnologie 5G.

Camera foto ar putea fi triplă, ca la Galaxy S10: un modul de cameră duală și un al treilea senzor, ultra-wide.

Samsung va produce numai 1 milion de unități, iar prețul de vânzare pentru noul telefon ar putea ajunge la aproximativ 1.800 de dolari.

Share articol: