Honor V9 ar urma sa fie prezentat pentru piata internationala la MWC de la Barcelona.

Huawei a prezentat la un eveniment din China noul Honor V9, un telefon cu ecran de 5.7 inch QHD LTPS LCD, dual camera de cate 12MP si f/2.2 (una monocroma) cu laser autofocus, LED flash si filmare 4K. Camera frontala este de 8MP f/2.0.

Procesorul cu care vine telefonul este ultimul al subsidiarei HiSilicon, Kirin 960, acelasi de pe seria Mate 9. Honor V9 are 6GB de RAM si 2 variante pentru memoria interna - de 64GB si 128GB. Vine si cu slot pentru microSD, insa slot-ul este hibrid - poti alege microSD sau un al doilea SIM. Bateria este de 4.000 mAh si versiunea de Android este 7.0 Nougat cu EMUI 5.0.

In China, pretul este de aprox 413 euro pentru versiunea de 64GB. Acesta este modelul lansat initial, in variantele albastru si auriu. Honor V9 este telefonul vandut exclusiv online iar pe alte piete se va numi Honor 8 Pro.

Share articol: