LG a prezentat G7 One și G7 Fit.

G7 One are procesor Snapdragon 835 și face parte din programul Android One, iar al doilea model are un procesor mai vechi și este cu siguranță mult mai ieftin, scriu cei de la GSM Arena.

Iată specificațiile celor două versiuni mai accesibile ale vârfului de gamă:

LG G7 One

Spre deosebire de G7 ThinQ, flasghip-ul LG, care are procesor Snapdragon 845, versiunea G7 One vine cu Snapdragon 835.

Telefonul are ecran de 6,1 inci QHD+ FullVision, aspect de imagine 19,5:9 și „breton”. În acest decupaj se află senzorul de proximitate, becul LEd pentru notificări, camera de selfie și difuzorul. Senzorul de amprentă se află pe spate.

Modelul are 4GB de RAM și 32GB spațiu de stocare, dar acesta se poate extinde cu un card microSD până la 512GB. Sistemul de operare este Android 8.1 Oreo, dar în curând va primi upgrade la Android 9 Pie.

G7 One are o cameră de 16MP pe spate și o cameră frontală de 8MP, iar bateria este de 3.000 mAh.

LG G7 Fit

Acest model are specificații și design premium, dar un procesor mai vechi, Snapdragon 821. La fel ca versiunea G7 One, Fit are 4GB de RAM și 32GB memorie internă.

Pe anumite piețe va exista însă și o altă versiune a modelului, G7 Fit+, care va avea 64GB spațiu de stocare. Bateria este tot de 3.000 mAh, iar sistemul de operare Android 8.1 Oreo.

Ca dimensiune, ambele modele G7 One și G7 Fit sunt similare cu G7 ThinQ. Prețul pentru noile telefoane vor fi anunțate în curând, la fel și data lansării pe piață.

Share articol: