In prezent, ecranele OLED pentru iPhone X sunt fabricate de Samsung.

LG Display va furniza ecranele OLED pentru urmatoarea versiune de iPhone X. In prezent, LG asigura ecranele LCD pentru iPhone 8 si 8 Plus, insa nu si cele OLED pentru iPhone X.

Anul acesta insa, LG va produce pentru Apple peste 15 milioane de ecrane OLED. Toate vor fi destinate urmatorului model, iPhone X Plus, care va fi lansat in toamna acestui an si va avea un ecran de 6,6 inci, scrie Mashable, citand un raport realizat de Electronic Times.

Modelul mai mic de iPhone, care avea ecran de 5,8 inci, va fi realizat in parteneriat cu Samsung, care va produce ecranul OLED.

LG si Samsung sunt mari rivale, luptandu-se pentru suprematie pe piata fabricarii de ecrane OLED. Cele doua companii sunt de mult timp in competitie.

Spre exemplu, Samsung asigura ecrane AMOLED pentru modelul Pixel 2, in timp ce LG fabrica ecranele P-OLED pentru versiunea Pixel 2 XL.

Din pacate, au existat multe plangeri in legatura cu calitatea ecranelor OLED realizate de LG. Multi utilizatori au spus ca ecranul de la Pixel 2 XL are serioase probleme, precum decolorarea sau chiar „arderea” imaginii.

Ramane de vazut daca aceste probleme nu vor aparea cumva si la iPhone X Plus.

Share articol: