Problema ecranelor sparte la telefonul mobil va deveni curand istorie. Cercetatorii de la Universitatea Queens din Belfast au creat un nou material, extrem de rezistent si de flexibil.

Asemanator cu siliconul, acest material este foarte usor si simplu de fabricat pe scara larga. Este realizat din molecule numite C60, care sunt semiconductori, iar deasupra sunt adaugate straturi de grafen si nitrit boron hexagonal (hBn), scrie Daily Mail.

Aceasta combinatie unica de materiale confera o rezistenta uimitoare. Materialul are proprietati fizice similare cu siliconul, dar este mai usor, mai flexibil si poate fi folosit pentru dispozitivele inteligente care se sparg destul de usor: tablete sau telefoane inteligente.

Noul material nu va proteja doar ecranul de socuri, ci va aduce telefoanelor si alte avantaje. Acestea vor consuma mai putina baterie, pentru ca moleculele C60 transforma lumina solara in curent electric.

Deocamdata produsul este doar in stadiul de proiect, insa potentialul sau este deosebit, crede Elton Santos, autorul inventiei.