Telefonul ar putea fi lansat chiar în luna februarie, dar va fi disponibil doar în Statele Unite. Oricum, având în vedere prețul uriaș pe care îl va avea nou model, e puțin probabil să existe prea mulți doritori.

Sursele care anunță relansarea RAZR susțin că telefonul va costa în jur de 1.500 de dolari.

Din desenele publicate de Lenovo cu brevetul noului model, putem observa o combinație între un telefon cu clapetă și un ecran flexibil.

Pe spatele telefonului, în partea de sus, apare un decupaj minuscul, care sugerează că ecranul ar putea fi curbat. Mai jos este camera foto și sub ea senzorul de amprentă.

Balamaua care ajută la plierea telefonului este vizibilă pe spatele telefonului, însă nu și pe ecran.

De altfel, cel puțin anul acesta primele telefoane pliabile care vor fi lansate vor avea un preț prohibitiv. Samsung Galaxy F va costa probabil aproximativ 1.800 de dolari, iar FlexPai, primul telefon pliabil lansat anul trecut costă 1.300 de dolari.

Rămâne de văzut care va fi data exactă a lansării noului RAZR și cum va arăta în final telefonul.

Primul Motorola RAZR a fost lansat în 2004 și s-a bucurat de un succes uriaș, vânzându-se în peste 130 de milioane de unități în 4 ani.

Abia anul trecut au apărut zvonuri privind relansarea telefonului, de data aceasta sub forma unui gadget cu ecran pliabil.

Motorola, deținută în prezent de producătorul chinez Lenovo, are mare nevoie de o relansare. Dacă în anul 2004, vânzările de gadgeturi Motorola asigurau peste 27% din vânzările de telefoane mobile din SUA, anul trecut procentul era de numai 5,9%.