În primul rând, ecranul va fi OLED, schimbare necesară, pentru ca noile telefoane să poată avea senzorul de amprentă integrat în ecran. Va fi un senzor optic de amprentă, menționează cei de la GSM Arena.

În acest fel, va fi eliminat senzorul de scanare facială 3D și ecranul va putea avea un decupaj mult mai mic, similar cu o picătură de apă, cum regăsim pe modelul Mate 20.

Modelul standard P30 va avea ecran de 6,1 inci, iar cel premium, P30 Pro, va avea ecranul de 6,5 inci. Pe baza acestor informații au fost realizate și aceste randări.

Pe spate vom vedea o cameră foto triplă, dispusă vertical ca la Mate 20 Pro, dar senzorul principal va fi Sony IMX600.

Versiunea superioară, P30 Pro, va avea un tip nou de cameră foto, cu modul periscopic, care va asigura un zoom optic mult mai bun. Și aici vom întâlni senzori performanți de la Sony, probabil IMX607, de 38MP.

Ambele modele, P30 și P30 Pro, vor avea procesor Kirin 980, însă memoria va fi diferită: 8GB de RAM pentru modelul de bază și 12GB de RAM pentru P30 Pro.

Mufa jack pentru căști se va regăsi numai pe modelul P30.

Foto: Playfuldroid


Rămâi la curent cu cele mai importante știri, urmărește ProTV Plus: