Compania Apple a fost pusă într-o situație dificilă, după ce un utilizator de iPhone X a reclamat că telefonul său a explodat după ce i-a făcut un upgrade de sistem la iOS 12.1, notează jurnaliștii americani de la 9to5mac.com

Telefonul, care fusese achiziționat din luna ianuarie a acestui an, era în proces de upgrade de sistem, moment în care utilizatorul Rahel Mohamad din Washington, l-a pus la încărcat.

Imediat după finalizarea upgrade-ului de iOS, telefonul s-a restartat, iar când a pornit a început să scoată fum negru și a luat foc.

Apple Support a fost contactat apoi, evenimentul nefericit luând prin surprindere chiar și compania americană.

„Cu siguranță nu ne așteptam la așa ceva”, a fost reacția celor de la Apple care au început o investigație pentru a stabili o cauză exactă.

Nu este prima oară când un astfel de eveniment se produce cu un telefon Apple, cauza principală identificată până în prezent fiind bateria folosită de producătorul american.

Sursă foto: 9to5mac.com