Anul 2019 abia a început, iar pasionații de tehnologie încep să se pregătească pentru câteva noutăți spectaculoase.

Unul dintre telefoanele așteptate destul de mult de către consumatorii de smartphone-uri și accesorii mobile este Huawei P30.

Cei de la OnLeak și 91 Mobiles au reușit să adune mai multe informații despre acest model de la Huawei și au lansat un clip cu o prezentare 3D a telefonului pe care l-am putea vedea lansat oficial în următoarele luni ale acestui an.

Celebrul „breton” al telefoanelor lansate în ultimul an va rămâne și pe acest telefon, însă va fi mult mai mic decât ne-am obișnuit până acum.

Din punct de vedere al designului și aspectului, acest model va veni în două tonuri de culori, un jack pentru căști, de 3.5 mm, dar și un sistem quad-camera, care ar urma să permită un zoom optic 10x.

Printre celelalte funcționalități pentru acest telefon, deși nimic nu este oficial, se mai numără și un sezon de amprente inclus în display.
 

Noua serie Huawei P30, care va include modelele P30, P30 Lite și P30 Pro, va fi prezentată în martie sau la începutul lunii aprilie.

Nu este exclus însă ca noile modele să fie arătate și la târgul de tehnologie MWC 2019, în luna februarie.

Share articol: