Samsung ia o decizie surprinzatoare dupa incidentele de anul trecut.

Dupa dezastrul inregistrat anul trecut, cand Samsung a fost nevoit sa reteaga de pe piata toate dispozitivele Galaxy Note 7 din cauza bateriilor care explodau, acest gadget ar putea fi relansat.

Potrivit publicatiei Korean Economic Daily, citata de Android Authority, Samsung va lansa o varianta reconditionata a gadgetului Note 7. Evenimentul ar putea avea loc in luna iunie, doar pe anumite piete, printre care India si Vietnam.

Noul Galaxy Note 7 nu va mai avea baterii de 3.500 mAh, ci de 3.000 si 3.200 mAh.

Prin aceasta masura, Samung incearca sa reduca din pierderile provocate de retragerea vechiului telefon si sa evite penalizarile pentru poluarea mediului. Nu mai putin de 2.5 milioane de aparate ar urma sa fie distruse. In schimb, ele vor fi reconditionate si relansate, cu baterii sigure, mai putin puternice.

Samsung nu a confirmat pana acum aceasta informatie.

Share articol: