Kirk McMaster a facut aceasta afirmatie intr-un interviu.

CEO-ul Cyanogen, Kirk McMaster, a spus ca Samsung va fi "macelarit" de startupuri care ofera telefoane mult mai ieftine, fara sa faca vreun compromis la performanta sau la design.

Startupurile "se misca repede", spune el. "Stiu ce trebuie sa faca pentru a influenta dinamica pietelor". Cel mai probabil, el s-a referit la companii precum Xiaomi.

CEO-ul de la Cyanogen a mai spus ca Samsung va fi, peste cativa ani, un fel de Nokia, pentru ca sud-coreenii nu vor putea concura pe segmentul entry-level, adica cel al telefoanelor ieftine. Chiar si Apple va avea o problema cu asta, crede McMaster, judecand dupa tentintele actuale ale pietei.

De curand, cei de la Cyanogen au anuntat un parteneriat cu Qualcomm. McMaster a mai spus ca Cyanogen ar putea face niste anunturi interesante in urmatoarele saptamani.

Share articol: