Brevetul pentru ineditul gadget a fost obținut anul trecut.

Un nou brevet obținut de producătorul coreean prezintă un smartphone cu două ecrane, care se pot detașa sau atașa, după cum dorește utilizatorul.

Practic, dispozitivul este alcătuit din două telefoane distincte, fiecare având un ecran și un procesor.

Cu ajutorul unor magneți, cele două ecrane pot fi unite între ele, rezultând astfel un telefon pliabil cu ecran mai mare.

Singurul detaliu care strică aspectul ecranului mare este balamaua, care separă cele două ecrane mai mici.

Ecranele pot funcționa separat chiar și atunci când sunt unite, sau pot reda o singură imagine.

Spre exemplu, utilizatorul poate vedea un film pe ecranul mare format din cele două ecrane mai mici. Sau poate urmări filmul doar pe un ecran, în timp ce alt doilea ecran este folosit pentru a scrie mesaje.

Mai multe imagini cu acest telefon poți vedea AICI!

Cei de la CNet menționează că telefonul din aceste desene seamănă destul de mult cu modelul Axon M de la ZTE. Și acesta are două ecrane despărțite printr-o balama, care pot forma însă un singur ecran mai mare.

De altfel, acest smartphone de la ZTE este considerat primul telefon care se pliază, deși mulți experți consideră că nu putem vorbi de un gadget cu adevărat pliabil, ci mai curând de unul tip flip-phone.

Share articol: