Este posibil ca bateria unui smartphone vechi să fie mai bună decât cea a unui model nou? O anchetă realizată de Washington Post susține că da și vine cu rezultate surprinzătoare care vizează cele mai puternice telefoane ale momentului.

Ceea ce jurnaliștii americani au descoperit este faptul că un model mai vechi de iPhone are o baterie care rezistă mai mult în utilizare continuă decât cel mai nou model lansat de Apple. Un lucru similar putem identifica și la telefoanele Google Pixel.

Cum arată topul rezistenței bateriilor în acest moment?

iPhone XR - 12 ore și 25 minute
Samsung Note 9 - 12 ore
iPhone 8 Plus - 10 ore și 10 minute
Pixel 3 XL - 10 ore și 7 minute
iPhone XS Max - 10 ore și 6 minute
Pixel 2 - 9 ore și 57 minute
iPhone 8 - 9 ore și 51 minute
iPhone X - 9ore și 30 minute
Pixel 2 XL - 9 ore și 26 minute
iPhone XS - 9 ore și 9 minute
Samsung S9+ - 8 ore și 57 minute
Pixel 3 - 8 ore și 28 minute
Samsung S9 - 8 ore și 17 minute

Testul Washington Post a constat în setarea telefoanelor pe aceeași intensitate de luminozitate a ecranului și apoi folosirea lor în navigarea unor site-uri până la consumul complet al bateriei.

În mod surprinzător, iPhone XS a cedat mai repede decât iPhone X, același lucru fiind valabil și pentru modelul Google Pixel.

O explicație pentru acest detaliu îngrijorător pentru utilizatori poate veni din partea modului în care telefoanelor au fost realizate, în special atunci când vorbim despre display. Cele care au ecran OLED rezistă mai puțin.

Un alt factor este bateria, a cărei tehnologie evoluează extrem de lent în comparație cu celelalte elemente ale unui smartphone.

Potrivit lui Nadim Maluf, CEO Qnovo, bateriile se îmbunătățesc anual cu numai 5 procente și astfel nu reușesc să facă față nivelului ridicat de consum.