Telefonul nu face parte din seria Mi 8, care a fost prezentată de curând.

Potrivit unor informații apărute pe forumurile programatorilor XDA, Xiaomi va produce un telefon special pentru India. Este vorba de un smartphone vârf de gamă, cu specificații foarte bune, cunoscut deocamdată sub numele de cod Beryllium.

Telefonul va avea procesor Snapdragon 845, la fel ca Mi 8 și Mi Mix 2S și ecran LCD decupat, cu un „breton” asemănător cu iPhone X.

Acest model nu va avea sistem de recunoaștere facială 3D, ci un senzor de amprentă pe spate. 

Camera foto va fi duală, iar bateria de-a dreptul uriașă, de 4.000 mAh, această specificație urmând să devină unul dintre punctele forte ale noului smartphone.

Telefonul va fi disponibil probabil începând cu octombrie și va costa în jur de 370 euro. Astfel, noul gadget va concura cu modelele ASUS Zenfone 5z și Honor 10.

Share articol: