Observarea unei stele îndepărtate testează încă o dată cea mai cunoscută teorie a lui Einstein.

Albert Einstein are dreptate încă o dată: o predicţie a teoriei sale a relativităţii generale a fost testată cu succes în apropierea unei găuri negre supermasive situate în centrul galaxiei noastre, Calea Lactee.

Pentru prima dată, observaţii realizate cu aşa-numitul VLT (Very Large Telescope) în Chile au scos în evidenţă efectele relativităţii generale asupra unei stele care trecea prin câmpul gravitaţional intens al găurii negre, a anunţat joi Observatorul european austral (ESO).

"Am verificat o predicţie importantă a teoriei relativităţii generale în mediul unei găuri negre, care este cea a înroşirii gravitaţionale", a declarat Guy Perrin, unul dintre "părinţii" instrumentului Gravity, care a permis obţinerea acestui rezultat, publicat joi în revista Astronomy&Astrophysics.

O gaură neagră este un obiect atât de dens încât împiedică orice materie sau lumină să scape atracţiei sale gravitaţionale. Aceasta este calificată drept supermasivă atunci când masa sa este de la câteva milioane până la câteva miliarde de mase solare.

Centrul galaxiei noastre adăposteşte unul dintre aceşti monştri invizibili, Sagittarius A*, aflat la 26.000 de ani lumină de Terra. Masa sa este echivalentă cu de 4 milioane de ori cea a Soarelui. Această gaură neagră este înconjurată de o aglomerare de stele care ating viteze vertiginoase pe măsură ce se apropie de ea.

Bazându-se pe Gravity şi pe alte două instrumente ale VLT, echipa internaţională de astronomi s-a axat pe una dintre aceste stele, S2, şi a observat-o înainte şi după trecerea sa cel mai aproape de Sagittarius A*, care a avut loc la 19 mai.

Atunci când steaua a trecut la de 120 de ori distanţa de la Pământ la Soare de gaura neagră (mai puţin de 20 de miliarde de kilometri), viteza sa orbitală a atins 8.000 km/secundă, respectiv de 3% din viteza luminii. Condiţii suficient de extreme pentru ca steaua S2 să sufere efecte importante legate de relativitatea generală.

"Potrivit acestei teorii, un corp masiv atrage lumina (curbează razele luminoase) sau încetineşte timpul. Acest din urmă efect este cel care duce la înroşire în apropierea Sagittarius A*", explică Guy Perrin, astronom la Observatoire de Paris-PSL.

"Atunci când steaua se apropie de gaura neagră, ea pare mai roşie decât este în realitate, întrucât se produce un decalaj al lungimilor de undă spre roşu, din cauza atracţiei gravitaţionale a găurii negre", a adăugat el.

Este pentru prima dată când acest efect este măsurat direct pentru câmpul gravitaţional intens al unei găuri negre.

Sursa: Agerpres

Foto: Getty Images

Share articol: