În această carte, care a fost publicată în urmă cu doar câteva zile, Hawking avertizează omenirea asupra unor pericole inevitabile cu care se va confrunta, pe măsură ce știința și tehnologia evoluează.

Printre alte pericolele menționate în carte, fizicianul menționează și ingineria genetică. Astfel, pe viitor planeta va fi dominată de o rasă superioară de oameni, modificați genetic, iar acest fenomen va schimba radical evoluția naturală a speciei noastre.

La început, editarea genetică se va face pentru a repara anumite defecte, pentru eliminarea unor boli, dar apoi se va ajunge la „îmbunătățirea speciei”, spre exemplu la obținerea unor oameni cu o inteligență superioară.

Din păcate, acest lucru va diviza societatea, pentru că oamenii obișnuiți vor ajunge să fie discriminați de cei care au abilități superioare, în urma modificărilor genetice.

Elita formată din superoameni va concura cu oamenii de rând, care nu vor putea face față acestei competiții nedrepte.

Fizicianul amintește în carte și de pericolul considerat cel mai mare pentru omenire: dezvoltarea Inteligenței Artificiale.

Supercomputerele ar putea avea scopuri total diferite de cele ale oamenilor, se va ajunge la un conflict, ia totul s-ar putea termina cu o catastrofă planetară care va duce la dispariția speciei umane.

Foto: Getty Images