Norul Kordylewski, un conglomerat de praf prins între undele gravitaționale ale Terrei și satelitului său natural, a fost adus în discuție încă din perioada anilor 1950, însă fără o dovadă clară. Acum, un studiu realizat de oamenii de știință de la Universitatea Eötvös Loránd din Ungaria, a reușit să surprindă un astfel de nor.

Norii Kordylewski reprezintă cele mai grele obiecte de identificat, deși sunt foarte apropiați de Pământ, așa cum este și Luna. Ne intrigă faptul că planeta noastră are pseudo-sateliți formați din praf alături de satelitul natural.”, declară autorul studiului, Judit Slíz-Balogh.

În spațiu, acești nori ocupă poziții care sunt denumite drept „Puncte Lagrange”, acolo unde obiecte de mici dimensiuni sunt blocate între undele gravitaționale ale două corpuri uriașe.

Punctele Lagrange au fost descoperite în secolul 18 și sunt cinci la număr în sistemul nostru solar, raportate la Terra. Teoretic, obiectele care se află în acele puncte pot fi blocate acolo o eternitate, în condiția în care factorii externi rămân neschimbați.

Norul a fost fotografiat de pe Pământ, dintr-un observator din Ungaria, iar acest lucru a fost posibil datorită faptului că lumina solară este reflectată de particulele de praf blocate în spațiu.